x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Adina Vălean, acceptată în Comisia Europeană

Adina Vălean, acceptată în Comisia Europeană

de Ion Alexandru    |    07 Noi 2019   •   11:11
Adina Vălean, acceptată în Comisia Europeană
Sursa foto: Sebastien PIRLET

Soția lui Crin Antonescu, Adina Vălean, europarlamentar PNL, este propunerea făcută, ieri, de Guvernul liberal pentru a ocupa funcția de comisar european pe Transporturi. Ludovic Orban a anunțat, ieri, că a transmis la Bruxelles două nominalizări: Adina Vălean și Siegfried Mureșan, al cărui nume fusese deja în cărți încă din momentul boicotării candidaturii Rovanei Plumb.

Aseară, președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că a acceptat-o pe Adina Vălean, cu care a și avut deja o primă întâlnire.

Decizia de a-l “sacrifica” pe Mureșan a fost luară după ce, în urmă cu două zile, liderul grupului socialiștilor din Parlamentul European, al doilea ca număr de mandate după PPE, a avertizat-o pe Ursula von der Leyen că grupul va vota împotriva Comisiei Europene dacă nominalizarea României pentru postul de comisar european nu va fi femeie. Iar Ludovic Orban a fost atenționat să trimită, până ieri, noua propunere de comisar deoarece calendarul acțiunilor politice este deja foarte strâns, iar votarea noii comisii este prevăzută să aibă loc în sesiunea plenară de la Strasbourg, pe data de 27 noiembrie.

Comisia JURI urmează să se întrunească pe data de 12 noiembrie, pentru a audia candidații nou-înscriși în lista Ursulei von der Leyen, iar, pe data de 14 noiembrie, Adina Vălean va fi audiată în comisia de Transporturi. Votul în plenul Parlamentului European, pentru învestirea Comisiei, va avea loc pe data de 27 noiembrie.

×
Subiecte în articol: Adina Vălean