x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ALDE va avea reprezentanți în birourile electorale

ALDE va avea reprezentanți în birourile electorale

de Ion Alexandru    |    26 Iun 2020   •   20:00
ALDE va avea reprezentanți în birourile electorale

Președintele României a promulgat, ieri, modificările efectuate în Parlament la legislația electorală. Astfel, la următoarele alegeri, în birourile electorale, vor intra de acum și reprezentanţii partidelor politice şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior. Principalii beneficiari ai prevederii sunt cei din ALDE, formațiune rămasă fără grupuri parlamentare. De asemenea, minoritățile naționale revin în birourile secțiilor de vot, după o absență de opt ani.

×