x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ALEGERI/Calendarul lui Băsescu

ALEGERI/Calendarul lui Băsescu

de Lavinia Dimancea    |    29 Noi 2008   •   00:00
ALEGERI/Calendarul lui Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis ieri politicienilor că nu pot începe negocierile pentru formarea noului Guvern până când rezulatele alegerilor parlamentare nu vor fi validate. Şeful statului a estimat că acest lucru se va întâmpla în jurul datei de 6 decembrie.

“Am înţeles graba unora să înceapă negocierile în noaptea de 30 noiembrie. Nu se poate până nu sunt validate alegerile. Nu pot avea loc consultări, pentru că trebuie să ai în faţă partide cu parlamentarii validaţi, cu alegerile validate”, a declarat Băsescu, făcând referire, deşi nu a dat nume, la liderul PSD, Mircea Geoană, care a anunţat recent că duminică noaptea va cere un mandat din partea Biroului Permanent al partului pentru a începe negocierile cu privire la formarea noului Guvern.

Şeful statului a arătat că vrea să evite pe viitor “orice dispute, orice contradicţii” şi ca presa să fie manipulată de politicieni, drept pentru care ţinut să prezinte, pornind de la prevederile constituţionale şi legale, “posibilul” calendar al evenimentelor ce ar urma să aibă loc până la instalarea în funcţie a noului Guvern.

Băsescu a estimat astfel că alegerile vor fi validate de Biroul Electoral Central în jurul datei de 6 decembrie, urmând ca apoi el să demareze consultările cu partidele (“Nu se poate produce începerea consultărilor înainte de validarea alegerilor.”) şi ulterior, “probabil în timpul consultărilor cu partidele”, să emită decretul de convocare a Parlamentului. “Cel mai devreme Parlamentul poate fi convocat la 13 decembrie. Aici voi avea consultări cu partidele cu privire la dată pentru că 13 decembrie este într-o zi de sâmbătă şi probabil vom stabili de comun acord convocarea pentru 15 decembrie”, a spus şeful statului. El a adăugat că, de la momentul convocării, Parlamentul ar avea alte cinci zile pentru a valida mandatelor celor aleşi şi a-şi desemna preşedinţii şi constitui grupurile parlamentare şi comisiile de specialitate, astfel încât “undeva în jurul datei de 18-20 decembrie Parlamentul va fi funcţional”.

Referindu-se la momentul desemnării premierului, Băsescu a arătat că va trebui să aibă în vedere data la care Parlamentul va deveni funcţional, pentru că premierul desemnat are un termen de 10 zile, prevăzut de Constituţie, pentru a-şi prezenta programul şi echipa de guvernare. “Poate reuşim să ne încadrăm în obiectivul de a avea un guvern înainte de sărbătorile de iarnă”, şi-a exprimat speranţa Băsescu, făcând un apel către partidele politice, instituţiile statului şi structurile electorale centrale şi teritoriale, pentru a asigura duminică un proces electoral corect.

ÎNTĂLNIRE DEZMINŢITĂ
Pe de altă parte, preşedintele Băsescu a dezminţit informaţiile care au circulat ieri cu privire la o întâlnire a acestuia cu lideri ai PSD şi PD-L, în care s-ar fi stabilit un guvern format din cele două partide, condus de Mircea Geoană. “Informaţia face parte din programele de intoxicare. Nu am avut nici o întâlnire cu nimeni şi voi respecta conduita pe care am adoptat-o până la capătul campaniei şi, în continuare, pe reperele pe care vi le-am făcut publice acum”, a spus Băsescu. Mircea Geoană a infirmat şi el că ar fi partcipat la o astfel de întâlnire, spunând că este o intoxicare a PD-L, iar democrat-liberalii au precizat că întâlnirea “nu a avut loc şi nici nu putea avea loc”.

 

Şi premierul sună mobilizarea

Premierul Tăriceanu a lansat ieri, într-o conferinţă transmisă live pe un website, un apel către toţi românii să se prezinte duminică la vot. “Fac un apel către toţi românii să voteze duminică, pentru că pasivitatea nu ajută la rezolvarea problemelor. Cred că fiecare are o opţiune politică pe care trebuie să şi-o exercite, este un drept fundamental, o obligaţie civică, pe care fiecare trebuie să înţeleagă că o are, pentru că în acest fel îşi desenează viitorul”, a spus Tăriceanu.

×
Subiecte în articol: basescu politic