x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegeri locale parțiale Braşov: Liberalul Liviu Butnariu a câştigat primăria oraşului Râşnov

Alegeri locale parțiale Braşov: Liberalul Liviu Butnariu a câştigat primăria oraşului Râşnov

12 Iun 2017   •   10:21
Alegeri locale parțiale Braşov: Liberalul Liviu Butnariu a câştigat primăria oraşului Râşnov
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Liviu Butnariu (PNL) este noul primar al oraşului Râşnov în urma alegerilor parţiale desfăşurate pe 11 iunie, a precizat luni pentru AGERPRES reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente (AEP) - Regiunea Centru, Claudiu Petra.

Butnariu a obţinut 3.447 de voturi, ceea ce înseamnă 51,7% din preferinţele râşnovenilor. Pe locul doi, cu 2801 voturi, s-a clasat Daniel Nicolae Diaconu, susţinut de Coaliţia "Râşnovul Tău", formată din (PSD-ALDE-PER-Mişcarea Social Liberală (MSL), cu 42,1% din voturi. Al treilea candidat, Marius Lungu, independent, a fost votat de 407 persoane, reprezentând 6,2%.

La scrutinul de duminică au participat la vot 6.801 persoane (46,54%), din cele 14.614 persoane cu drept de vot.

Liviu Butnariu a deţinut funcţia de viceprimar cu atribuţii de primar, în urma alegerilor locale din iunie 2016, după ce Adrian Veştea, fostul edil al oraşului, a optat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: alegeri locale