x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Secţiile de votare s-au deschis

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Secţiile de votare s-au deschis

11 Dec 2016   •   07:46
ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Secţiile de votare s-au deschis
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Secţiile de votare s-au deschis duminică dimineaţa, iar peste 18 milioane de cetăţeni români sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi desemna reprezentanţii în Parlament.

Votarea a început la ora 7,00 şi are loc până la ora 21,00. La ora 21,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea secţiei. Persoanelor care la ora 21,00 se află în sala unde se votează li se permite să îşi exercite dreptul de vot.

Alegătorii pot să voteze numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa.

În cazul în care alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa.

Pentru alegerile parlamentare sunt câte două buletine de vot, unul pentru Camera Deputaţilor şi unul pentru Senat.

Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului şi la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor. Fiecare alegător îşi exprimă votul personal, iar exercitarea votului în numele altui alegător este interzisă.

Pentru organizarea alegerilor s-au constituit circumscripţii electorale la nivelul celor 41 de judeţe, o circumscripţie în municipiul Bucureşti şi una pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. Numărul total al circumscripţiilor electorale este de 43.

Românii din diaspora sunt aşteptaţi la urne duminică în cele 417 secţii de votare organizate în străinătate. O premieră în procesul electoral la aceste alegeri este că cetăţenii aflaţi în afara ţării au putut vota prin corespondenţă. Un număr de 4.561 de români din diaspora au votat prin corespondenţă, dintr-un total de 8.889 de cetăţeni români înscrişi în Registrul Electronic.

Procesul electoral a debutat în străinătate sâmbătă, la ora 20,00 (ora României), pentru românii aflaţi în Noua Zeelandă şi Australia, urmând a se încheia luni, la ora 6,00 (ora României), pentru cei aflaţi pe Coasta de Vest a Americii de Nord. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: alegeri parlamentare 2016