x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegeri prezidențiale 2019. Klaus Iohannis a câștigat în toate localitățile din Sibiu

Alegeri prezidențiale 2019. Klaus Iohannis a câștigat în toate localitățile din Sibiu

25 Noi 2019   •   11:03
Alegeri prezidențiale 2019. Klaus Iohannis a câștigat în toate localitățile din Sibiu

Candidatul PNL Klaus Iohannis a obţinut, duminică, în judeţul Sibiu, la turul doi al alegerilor prezidenţiale, cel mai bun scor din ţară, de 85,2% din voturi, iar contracandidatul PSD Viorica Dăncilă a primit 14,7%, potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi furnizate de Organizaţia Judeţeană PNL Sibiu.

Astfel, din cele 216.672 voturi valabil exprimate, Klaus Iohannis a obţinut 184.809 voturi, iar Viorica Dăncilă 31.863 voturi.

Foto: BEC

Din datele publicate de AEP, Klaus Iohannis a câştigat în toate localităţile din judeţul Sibiu.

Iohannis a pierdut o singură secţie din cele 376 din judeţ. Practic, candidatul PSD Viorica Dăncilă a câştigat alegerile într-o singură secţie din judeţul Sibiu, secţia nr. 274 din localitatea Valchid, comuna Hoghilag, unde are un vot mai mult decât Klaus Ioahannis, adică 174 de voturi.

Liderii PNL Sibiu, în frunte cu vicepremierul Raluca Turcan, consideră Sibiul fief electoral Iohannis şi PNL.

AGERPRES

 

×