x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ALEGERI - PSD şi-a schiţat guvernul

ALEGERI - PSD şi-a schiţat guvernul

de Lavinia Dimancea    |    26 Sep 2008   •   00:00

Mircea Geoană este convins că, dacă PSD va câştiga alegerile şi va forma majoritatea, preşedintele Traian Băsescu îl va numi în funcţia de premier. 



Mircea Geoană este convins că, dacă PSD va câştiga alegerile şi va forma majoritatea, preşedintele Traian Băsescu îl va numi în funcţia de premier.  

"Dacă câştigăm alegerile şi avem majoritatea făcută, este imposibil, din punct de vedere politic, din punctul de vedere al opiniei publice, dar şi al propriilor sale interese în 2009 ale domnului Băsescu, să refuze o realitate care consfinţeşte voinţa poporului român şi a electoratului român", a declarat Geoană într-un interviu pentru Mediafax, explicând că este în relaţii "civilizate, dar reci" cu şeful statului şi că, în cazul în care va fi numit premier, nu va avea probleme să lucreze cu acesta, pentru că "nu trebuie să te iubeşti ca să poţi să funcţionezi corect într-un mecanism democratic".

Totodată, Mircea Geoană a anunţat că social-democraţii sunt într-un stadiu avansat cu schiţa unui posibil Guvern PSD-PC, în care vor exista două posturi de vicepremieri, unul pentru fiecare partid, şi a prezentat o parte a miniştrilor sub formula de "comunicatori şi competitori politici pe principalele domenii": Liviu Dragnea – Administraţie şi Interne, Ilie Sârbu – Agricultură, Dan Nica – Infrastructuri, Miron Mitrea – pe proiectele acestea mai mari (vicepremier).

Printre ministeriabilii nenominalizaţi de Geoană se numără: Titus Corlăţean (Externe), Cristian Diaconescu (Apărare), Ecaterina Andronesu (Educaţie), Marian Sârbu (Muncă) şi Victor Ponta (Justiţie).

×
Subiecte în articol: politic