x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ALERTĂ - A început dezbaterea, în plenul Camerei Deputaţilor, pe cererile DNA în cazul Udrea

ALERTĂ - A început dezbaterea, în plenul Camerei Deputaţilor, pe cererile DNA în cazul Udrea

28 Oct 2015   •   14:17
ALERTĂ - A început dezbaterea, în plenul Camerei Deputaţilor, pe cererile DNA în cazul Udrea
Sursa foto: Diana Oros

Plenul Camerei Deputaţilor a început miercuri dezbaterea pe cererile DNA care o vizează pe Elena Udrea privind ridicarea imunităţii pentru urmărire penală, reţinere şi arestare preventivă.

Votul asupra rapoartelor Comisiei juridice în acest caz va fi secret cu bile.

În sală sunt prezenţi 203 deputaţi. AGERPRES

×