x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alesii, plimbareti prin parlament

Alesii, plimbareti prin parlament

de Carmen Vintila    |    29 Iul 2005   •   00:00
Alesii, plimbareti prin parlament

Dorinta Aliantei PNL-PD de a-si consolida fragila majoritate parlamentara si furtunile din PSD si PRM au schimbat peisajul parlamentar. Multi alesi au trecut de la un partid la altul, facand ca actuala configuratie politica sa difere sensibil fata de cea de la inceputul legislaturii.

Dorinta Alinatei PNL-PD de a-si consolida fragila majoritate parlamentara si furtunile din PSD si PRM au facut ravagii in peisajul parlamentar. Alesii au trecut de la un partid la altul, facand ca actuala configuratie politica sa difere de cea de la inceputul legislaturii.

Dupa prima sesiune parlamentara din aceasta legislatura, structura politica a Legislativului s-a modificat substantial. Pe de o parte, Alianta PNL-PD, dorind sa isi consolideze fragila majoritate parlamentara, a reusit sa rupa cativa alesi din alte partide. Pe de alta parte, furtuna din PSD, din preajma congresului in care Ion Iliescu a pierdut sefia partidului, s-a soldat cu cateva plecari, dar cel mai afectat partid este PRM, care a pierdut dintr-un foc 16 parlamentari. Fluxul este dinspre opozitie spre putere, PNL si PC fiind avantajate, dar in urma migratiilor s-a reusit constituirea unui puternic grup al independentilor, la Camera Deputatilor, care pot inclina balanta de vot pe subiecte importante.

RACOLARI. Primul care si-a anuntat intrarea in PNL a fost senatorul independent Mihail Lupoi, fost reprezentant al PRM. Lupoi a declarat atunci ca liberalii l-au asigurat ca se va regasi pe listele parlamentare viitoare. In negocieri, liberalii au trecut cu usurinta peste faptul ca Lupoi provine dintr-un partid pe care l-au blamat ani in sir, ca a fost un apropiat al lui Corneliu Vadim Tudor si ca nu are nici o problema in a-si schimba cu rapiditate crezul doctrinar. Si deputatul iesean Traian Dobre a demisionat din PSD si s-a inscris in PNL.

PSD. Din PSD nu au plecat doar simpli membri, ci si unul din "greii" partidului, respectiv senatorul Ioan Talpes. El si-a anuntat plecarea din partid la sedinta de grup de la Senat si si-a motivat decizia prin "comportamentul" colegilor fata de "situatia" lui Ion Iliescu si prin felul in care s-a desfasurat votul la Congres. Tot atunci si-a anuntat demisia din PSD si deputatul Mihai Malaimare, dar si fostul presedinte al PSD Arad, Dorel Popa, care a fost si primar al municipiului pana la alegerile din 2004. Popa a motivat gestul sau spunand ca este nemultumit de comunicarea cu actuala conducere a filialei. Tot in luna mai si-a anuntat demisia si senatorul de Iasi Neculai Apostol. El a afirmat ca va ramane parlamentar independent si ca va vota in favoarea proiectelor de lege care sunt in beneficiul dezvoltarii economice a tarii. Cea mai recenta demisie din PSD este cea a fostei presedinte a Organizatiei PSD Sector 1, Nora Rebreanu. Gestul ei a venit in urma propunerii Comisiei de Arbitraj si Integritate Morala de a i se retrage sprijinul politic, considerandu-se ca a avut implicatii in "cazul Omar Hayssam". Rebreanu a precizat ca a fost "obligata" sa demisioneze din PSD pentru "a-si apara demnitatea", ea invocand, in acest sens, "imensa nedreptate" care i s-a facut in legatura cu "cazul Omar Hayssam".

PC. Si conservatorii au primit in randurile lor politicieni nemultumiti de partidele in care au activat. Astfel, deputatul Danut Liga a parasit PPRM si a trecut la PC. El a spus ca a ales formatiunea condusa de Dan Voiculescu pe motiv ca PC "a fost dispus sa renunte la facilitatile de a fi la putere pentru a asigura stabilitatea politica". Si deputatul PSD Constantin Tudor, fost prefect de Calarasi, a anuntat inca din februarie, in plen, in cadrul programului destinat declaratiilor politice, ca demisioneaza din partid si trece la PUR, motivul invocat fiind lipsa de comunicare. PC l-a pierdut insa pe Florea Voinea, care a trecut la PSD.

PRM. Pentru PRM, ultima perioada a fost una destul de agitata. Dupa ce in martie a devenit cunoscut sub denumirea de PPRM, si lider a fost numit Corneliu Ciontu, in mai, totul s-a schimbat. Dupa trei ore de discurs, in care le-a explicat membrilor Consiliului National de ce trebuie sa revina in fruntea partidului, Tribunul a fost cu unanimitate de voturi reinscaunat, iar PPRM a redevenit PRM. Corneliu Ciontu si Anghel Stanciu au fost amandoi exclusi din partid si acuzati de un "puci" cu PSD. Dupa cei doi, a urmat un val de demisii din PRM. Dupa ce Ciontu si Stanciu au anuntat formarea unui grup independent la Camera, celor doi li s-au alaturat sapte deputati care au demisionat din PRM. Grupului i s-au alaturat si cei cinci fosti deputati PRM propusi de BND. In acest moment, grupul format la initiativa lui Ciontu numara 14 deputati. Majoritatea membrilor cu functii de raspundere din organizatia judeteana Iasi a PRM, al carei presedinte era Anghel Stanciu, au parasit partidul, in semn de solidaritate cu acesta. "Estimez ca au plecat din partid circa 80% din membrii cu functii executive, practic toti cei care faceau treaba", a declarat la acea vreme Constantin Neculau, vicepresedintele demisionar al organizatiei municipale a PRM. La Arad, intreaga filiala a trecut de partea lui Corneliu Ciontu, anuntandu-si adeziunea la formatiunea pe care acesta a infiintat-o - Partidul Popular. Din PRM, dupa intoarcerea lui Vadim a demisionat si senatorul Dorel Constantin Onaca. El a afirmat ca va fi in continuare senator independent, refuzand sa faca precizari in legatura cu motivele demisiei.

PD. Democratii pretatesc un proiect de lege privind stoparea migratiei politice, care sa cuprinda referiri clare privind sanctiunile pentru persoanele cu functii alese, care trec de la un partid la altul. "Persoanele care detin functii alese si care vor sa se inscrie in alt partid o vor putea face, insa isi vor pierde functiile. Chiar daca vom fi obligati sa organizam alegeri in acele localitati, o vom face pentru a termina o data cu migratia politica", a declarat deputatul PD Ioan Oltean. Democratii s-au confruntat si ei cu pierderi de parlamentari, la inceputul anului parasind partidul Cozmin Gusa, Aurelian Pavelescu si Lavinia Sandru, amenintati de altfel cu excluderea.

DE NEINTELES
"Plecarea din partid a fost determinata de continuarea unui comportament vizavi de Ion Iliescu pe care eu nu-l pot defini, care iese de sub orice formula de intelegere pentru mine" - Ioan Talpes, senator independent

EXCLUDERE
"Din acest moment ne despartim de colegii din PD. Este clara acum decizia colegilor si s-ar indeplini doar o formalitate in privinta excluderii noastre din partid de catre organizatiile teritoriale" - Cozmin Gusa, deputat independent

TENTATIVA
Fostul guvern condus de Adrian Nastase a incercat spre sfarsitul mandatului sa gaseasca o solutie care sa-i potoleasca pe parlamentarii "plimbareti". Astfel, a fost initiat un proiect de Lege privind unele masuri pentru combaterea migratiei politice, lege care trebuia sa intre in vigoare la data de 1 ianuarie 2005. Potrivit initiatorului, calitatea de deputat sau de senator inceta, de drept, in cazul in care, in perioada mandatului, deputatului sau senatorului ii inceta calitatea de membru al partidului sau al aliantei pe listele careia a candidat.

COD
Liberalii nu se lasa nici ei mai prejos si sustin interzicerea migratiei politice, ca prevedere a noului Cod Electoral. Liderul senatorilor liberali, Puiu Hasotti, a anuntat inca din luna mai ca parlamentarii sai au initiat un proiect de lege impotriva migratiei politice. "Dorim sa introducem prevederile acelui proiect in Codul Electoral care este depus la Parlament", a adaugat Hasotti. El a spus ca PNL primeste totusi noi membri, din randul opozitiei, intrucat acestia "isi schimba partidul benevol, nu la presiunea celor de la putere, cum se intampla pe vremea PSD". "Exista doua feluri de migratie politica: una facuta in urma unor presiuni si santaje, cum a fost pana la alegeri, iar alta bazata pe schimbarea benevola a optiunii politice. Toti cei ce vor veni in PNL o vor face pentru ca asa vor ei", a subliniat reprezentantul conducerii PNL.
×
Subiecte în articol: politic partid psd anuntat