x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alesii s-au jucat de-a alegerile

Alesii s-au jucat de-a alegerile

24 Iun 2004   •   00:00

POLITIC

Majoritatea parlamentarilor care si-au incercat norocul la alegerile locale, obtinand cate un mandat de consilier local sau judetean, au preferat sa-si pastreze locurile din Camera si Senat.

Joaca de-a alegerile

La alegerile din acest an foarte multi parlamentari au candidat pentru un mandat de primar sau consilier, dar socoteala din targ nu s-a potrivit cu cea de acasa. Multi dintre ei au pierdut primariile si au renuntat si la functiile din consiliile locale sau judetene.
DANA PICIU, SILVIU SERGIU, OANA STANCU

Deputatul liberal Mona Musca a fost aleasa consilier judetean la Caras-Severin. Ea este insa mai mult decat hotarata sa renunte la aceasta functie si sa ramana parlamentar, o activitate pe care o face cu mare placere si cu niste rezultate foarte bune, dupa cum chiar ea ne-a declarat. Mona Musca spera sa se regaseasca la toamna pe liste la parlamentare. La functia de consilier va renunta in mod oficial cel mai probabil astazi, cand urmeaza sa aiba o discutie cu cel care ar urma sa o inlocuiasca in administratia locala. Cei trei alesi care i-au urmat Monei Musca pe liste au devenit primari prin localitatile din Caras, iar ei se vor retrage mai mult ca sigur. Daca se va retrage si deputatul liberal, atunci ar face loc unui tanar economist, Ovidiu Radoi, care i-a fost timp de 8 ani consilier, o persoana care are foarte mare experienta in administratie, care a lucrat la proiecte finantate din fonduri europene si care merita acest loc de consilier. Democrata Anca Boagiu a pierdut Primaria Sectorului 2, dar a fost aleasa si consilier local la acelasi sector. Ea a depus ieri juramantul de consilier local la Sectorul 2. Cu toate acestea, ea nu se hotarase la care dintre cele doua mandate va renunta. "Mai am 10 zile, timp in care ma voi decide daca voi renunta la functia de parlamentar", a spus Anca Boagiu.

Ecaterinei Andronescu nu-i place echipa

Fostul ministru al Educatiei, acum deputat PSD, Ecaterina Andronescu, a castigat un loc in Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Ea va renunta insa la acest post, avand in vedere ca CGMB este un organism dominat de Alianta PNL-PD. "Daca era o alta echipa, probabil ramaneam, dar asa... Mi-am depus deja cererea de renuntare", ne-a declarat Andronescu. Urmatorii trei pe lista cu candidatii PSD la CGMB sunt Ioan Grigore Popa, Dragos Florescu si fostul prefect Petre Enescu Botezatu.

Si in Parlament, si in consiliu

Senatorul PSD Doru Laurian Badulescu a renuntat la Parlament, dupa ce a fost ales presedinte al Consiliului Judetean Ilfov. Acelasi lucru s-a intamplat si cu un alt senator PSD, Constantin Nicolescu. El a preferat functia de presedinte al Consiliului Judetean Arges, parasind Parlamentul. Deputatul liberal Viorel Coifan, care a obtinut un loc in Consiliul Judetean Timis, s-a hotarat si el sa ramana in Parlament. "Alegatorii ma cunosc ca parlamentar. Nu este un gest de tradare, pentru ca nu m-au votat nominal. Ei au votat partidul", si-a explicat Coifan optiunea. Deputatul PD Paula Ivanescu, care a vrut sa fie primar la Ploiesti si a pierdut, nu va ramane nici ea in oras in consiliul municipal. "Alegatorii au decis ca sunt mai buna in Parlament decat in administratie, deci ma voi intoarce in Parlament", si-a motivat ea decizia. Senatorul PD Maria Petre, care a pierdut in turul doi Primaria Slobozia, a renuntat si la mandatul de consilier. "Singurul meu obiectiv a fost primaria. Celelalte candidaturi la consiliul local si la cel judetean au fost pentru a tine votul strans pentru partid, din ratiuni de locomotiva", a marturisit aceasta. Senatorul PSD Fevronia Stoica a renuntat la mandatul din Consiliul Judetean Vrancea imediat dupa aflarea rezultatelor, preferand parlamentul. Senatorul PRM Dumitru Badea, care a fost ales consilier local la Piatra Neamt, a preferat sa ramana in Parlament. Deputatii PRM Adrian Moisoiu si Eugen Plesa si senatorul PRM Dumitru Pop, care au fost alesi consilieri judeteni la Mures, au renuntat la administratia locala, preferand sa ramana parlamentari. Senatorul liberal Gheorghe Flutur a anuntat si el la inceputul acestei saptamani ca a renuntat la mandatul de consilier judetean Suceava si ca va continua sa promoveze, din Parlament, interesele sucevenilor. El a aratat ca sedinta de constituire a Consiliului Judetean Suceava "a fost o mascarada ilegala". "Daca alianta anti-PSD din judet ar fi functionat, astazi eram presedinte al CJ Suceava", a spus Flutur. Senatorul liberal ar fi fost dispus sa renunte la Parlament doar daca ar fi fost ales in functia de presedinte al Consiliului Judetean Suceava. Senatorul PSD Traian Novolan a ales sa ramana senator, desi a castigat un mandat de consilier judetean la Dambovita. Senatorul PRM Corneliu Bichinet a fost ales in functia de consilier judetean la Vaslui. El nu a fost ieri de gasit, dar surse din Parlament sustin ca peremistul va ramane la consiliul judetean. Deputatul PRM Marius Iriza a renuntat si el la functia de consilier judetean la Caras-Severin, iar un alt deputat PRM, Damian Brudascu, a renuntat si el la aceeasi functie, dar la Cluj, preferand sa ramana in Parlament.

Negoita, inlocuit de un student

Ales primar al Sectorului 3, Liviu Negoita ne-a declarat ca isi va depune in zilele urmatoare demisia din Parlament. Ceea ce face ca locul sau in Camera Deputatilor sa revina urmatorului clasat pe lista cu care PD a candidat in 2000. Locul 5 in echipa pe care Basescu a trimis-o in Parlament pentru Bucuresti revenea atunci Simonei Culcea, fosta sefa de cabinet a ministrului Radu Berceanu, care a plecat din PD, a devenit intre timp membra a Initiativei 2003 a lui Cozmin Gusa, pe atunci secretar general al PSD. Postura din care chiar a incercat sa dea cateva tunuri PD si sa-i racoleze membrii. Cum legea prevede ca pentru a fi trimisa in Parlament trebuie sa fie si la aceasta data membru PD, Simona Culcea rateaza Parlamentul pentru care s-a zbatut acum patru ani aruncand in campanie sume uriase de bani.

Urmatorii pe lista sunt trei tineri: Dan Bogdan, la vremea aceea student, Roberta Anastase, pe atunci membra a organizatiei de tineret, acum secretar executiv pe imagine si o figura trimisa in mai toate talk-show-urile in ultima vreme, si Cristian Petrescu, sef al tinerilor pedisti din Bucuresti. Pe primul insa, liderii PD par sa-l sara din lista, desi legea il desemneaza clar ca urmatorul membru al Parlamentului. Seful organizatiei PD Bucuresti, Vasile Blaga, ne-a indicat-o ieri pe Roberta Anastase ca viitor deputat. Contactata telefonic, Anastase a confirmat ca asa ar sta lucrurile, intrucat Dan Bogdan nu ar mai fi membru PD, conditie ceruta de lege. Gresit. Dan Bogdan, sunat si el de catre noi, ne-a declarat ca se pregateste pentru scurtul mandat de parlamentar, intrucat este pedist cu acte in regula in continuare. "Nu mi-am dat demisia niciodata din PD. Sunt membru la Sectorul 5 cu cotizatia la zi, iar pentru ca mi-am schimbat domiciliul in Sectorul 2 am participat la campanie acolo. Am fost chiar delegat la Sectia de votare nr. 293", a precizat fostul student.

Au preferat sa ramana primari

Nici unul dintre parlamentarii care au castigat fotoliul de primar nu a renuntat la acesta pentru Parlament, mai ales ca ei urmeaza sa fie primari in orase importante ale tarii sau in sectoare ale Capitalei. Deputatul PD Emil Boc a castigat Primaria de la Cluj-Napoca. El va fi inlocuit la Camera Deputatilor de Florin Stamatian. Deputatul PD Liviu Negoita a fost ales primar al Sectorului 3 al Capitalei. Deputatul PNL Andrei Chiliman a fost si el ales primar la Sectorul 1 al Capitalei. Senatorul PD Constantin Balalau a fost ales in functia de primar al orasului Buftea. Deputatul UDMR Robert Raduly a devenit edil-sef al municipiului Miercurea-Ciuc, iar un alt deputat UDMR, Kovacs Zoltan, va ocupa fotoliul de primar la Valea lui Mihai din Bihor.

Incompatibilitate

Potrivit Constitutiei si Legii anticoruptie, parlamentarii care au fost alesi ca primari sau consilieri la alegerile locale sunt in incompatibilitate. Calitatea de deputat sau de senator este incompatibila cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului. Prin functii publice de autoritate se inteleg cele din administratia publica asimilate celor de ministru, functiile din Administratia Prezidentiala, functiile de consilieri locali si consilieri judeteni, de prefecti si subprefecti, de primar, viceprimar si secretar ai unitatilor administrativ-teritoriale. Cei aflati in stare de incompatibilitate trebuie sa opteze in 10 zile de la anuntarea rezultatelor alegerilor pentru functia pe care vor sa o pastreze.
×