x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu, despre şansele moţiunii de cenzură: "Când depunem o moţiune, primul gând este că ea va trece!"

Alina Gorghiu, despre şansele moţiunii de cenzură: "Când depunem o moţiune, primul gând este că ea va trece!"

26 Sep 2015   •   19:46
Alina Gorghiu, despre şansele moţiunii de cenzură: "Când depunem o moţiune, primul gând este că ea va trece!"
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a fost invitatul special al Cristinei Ţopescu, sâmbătă seară, în emisiunea "Dincolo de ştiri" de la Antena 3.

Gorghiu a explicat că liberalii pleacă întotdeauna de la gândul că moţiunile depuse îşi vor atinge ţintele şi a subliniat că există o diferenţă majoră între interesul personal şi interesul naţional.

"Când depunem o moţiune, primul gând este că ea va trece. Se fac demersuri cât se poate de serios, eu şi Vasile Blaga facem demersurile. Colegii trebuie să înţeleagă că există o diferenţă între interesul personal şi cel public. Liviu Dragnea făcea referiri la USL. Astăzi, într-un mod pe care nu vreau să îl etichetez deloc, spunea că ar fi un gest de trădare al parlamentarilor PSD să susţină această moţiune. Îşi aduc aminte dânşii cum a ajuns Victor Ponta premier? În urma unei moţiuni de cenzură."

De asemenea, Gorghiu a punctat trei momente în care Victor Ponta ar fi putut să renunţe la putere, dar nu a făcut-o.

"Astăzi vorbim de trei momente în care VP ar fi putut să îşi dea demisia. Unul a fost momentul ruperii USL. Al doilea moment cred că a fost la fel de ratat de premier, cel al alegerilor din 2014, în care prim-ministrul şi-a pierdut legitimitatea. Făt Frumos nu ratează la a treia încercare, dar Victor Ponta a ratat şi al treilea moment. Când a fost pus sub urmărire penală. Nu poţi să rămâi ca premier când ai o problemă reală de credibilitate."

Gorghiu a explicat că ar fi fost o greşeală să nu fie depusă moţiunea.

"Cred că cea mai mare greşeală ar fi fost ca PNL să nu depună moţiunea de cenzură, din raţiuni aritmetice. Nu poţi, ca opoziţie responsabilă, să faci calcule în funcţie de congresele altor partide. Cred că dacă nu o depuneam, nu mai era om în ţara asta care să nu ne reproşeze că suntem inactivi."

×
Subiecte în articol: alina gorghiu moţiunea de cenzură