x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu: PNL nu va face nicio alianţă preelectorală sau postelectorală cu Băsescu sau PSD

Alina Gorghiu: PNL nu va face nicio alianţă preelectorală sau postelectorală cu Băsescu sau PSD

07 Mar 2016   •   21:47
Alina Gorghiu: PNL nu va face nicio alianţă preelectorală sau postelectorală cu Băsescu sau PSD

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că partidul pe care îl conduce nu va face nicio alianţă nici preelectorală, nici postelectorală cu Traian Băsescu sau cu PSD şi a precizat că apelul privind concentrarea votului pe candidatul PNL la Primăria Capitalei este adresat în principal electoratului.

"Nu neg că avem nevoie de fiecare vot care ar putea să fie direcţionat la un moment dat sau altul către alţi candidaţi. Fiecare partid are dreptul să-şi susţină candidatul, dar în acelaşi timp se poate gândi că votul acela se duce în defavoarea dreptei. (...) PNL are o decizie în forurile de conducere. Nu vom face nicio alianţă preelectorală sau postelectorală nici cu Traian Băsescu, nici cu PSD. Eu mă adresez nu în principal liderilor de partid, apelul meu este în principal făcut electoratului acestor partide", a spus Gorghiu, la Realitatea TV.

În opinia sa, cine nu va vota în aceste alegeri locale PNL şi candidaţii Partidului Naţional Liberal va favoriza câştigarea Bucureştiului şi a sectoarelor de către PSD.

"Nu e o bătălie în foarte mulţi, e o bătălie în doi. (...) Am auzit discuţii azi, ieri cum că ne adresăm unui candidat sau altuia. Nu, ne adresăm electoratului celorlalte partide de pe dreapta pentru că e important să înţeleagă (...) de ce ar trebui să-şi concentreze votul pe candidatul PNL la Primăria generală", a precizat Alina Gorghiu.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: alina gorghiu pnl psd traian basescu alianta