x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu: Schimbarea din Guvern este de bun augur

Alina Gorghiu: Schimbarea din Guvern este de bun augur

05 Iul 2016   •   19:29
Alina Gorghiu: Schimbarea din Guvern este de bun augur

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu afirmă că schimbarea celor patru miniştri - Dan Costescu, Marius Bostan, Adrian Curaj şi Dan Stoenescu, făcută marţi de premierul Dacian Cioloş, este de bun augur.

"Niciodată o schimbare nu se face când lucrurile merg bine şi atributul remanierii este al prim-ministrului. (...) Găsesc de bun augur această schimbare şi împrospătare de sânge în Executiv şi am mari speranţe că viitorii miniştri vor funcţiona la parametri optimi", a declarat Gorghiu la Parlament.

Ea s-a declarat convinsă de faptul că "nimeni nu face schimbări de dragul schimbării, mai ales că au fost observaţii şi în spaţiul public privind ministrul Educaţiei".

Alina Gorghiu a apreciat nominalizarea de la Transporturi, în persoana lui Sorin Buşe, şi a subliniat că partea de diaspora merită o atenţie mai mare în perioada următoare, pentru că trebuie explicat votul prin corespondenţă, un subiect pe care fostul ministru "l-a ignorat uşor".

Întrebată ce le reproşează celor patru miniştri, Alina Gorghiu a răspuns: "Despre cei plecaţi, numai de bine. Nu are sens să fac eu acum un inventar al gafelor sau al greşelilor unor miniştri".

Copreşedintele PNL a menţionat că mai importantă este decizia premierului Dacian Cioloş, care a ajuns la concluzia că acei miniştri nu au performat sau nu au performat suficient.

"În momentul în care premierul ajunge la această concluzie şi face schimbarea, nu pot decât să urez succes următorilor miniştri", a adăugat Gorghiu.

Potrivit ei, se poate face performanţă într-un minister şi într-o singură lună.

"Poţi lua decizii în două secunde sau poţi să nu iei decizii într-un an de zile. Sunt miniştri care se pare că nu au luat decizii într-un interval de opt - nouă luni şi atunci că evident am speranţa de la cei noi că vor lua deciziile potrivite', a mai spus Alina Gorghiu.

Întrebată dacă mai trebuie schimbaţi şi alţi miniştri, copreşedintele PNL a menţionat că evaluarea nu o face ea, dar, ca om politic, priveşte cu mare atenţie la o comunicare mai bună din partea unor miniştri.

"La Agricultură, ministrul nu avea nicio vină. Eu ştiu că s-a cerut foarte des demisia acestui ministru şi poate că nu a avut de fiecare dată declaraţiile bine împachetate, la nivel public, dar vina pe toată povestea aceea cu subvenţiile venea de la guvernul de dinainte", a explicat Gorghiu.

Ea le-a transmis şi un sfat miniştrilor: "Aş vrea să îi văd pe toţi explicând ce fac, cum fac şi ce proiecte bune au, pentru că multe din proiectele lor sunt foarte bine, trebuie doar publicate public mai apăsat".

Despre Marius Dumitru, ministrul propus al Educaţiei, Alina Gorghiu a precizat că nu crede că prezenţa acestuia într-o structură de control a lucrărilor de doctorat, respectiv CNATDCU, l-a recomandat pentru această funcţie.

"Sunt foarte multe alte lucruri despre acest ministru care se pot spune şi sunt convinsă că va avea un parcurs frumos la minister", a completat ea.

Premierul Dacian Cioloş a anunţat marţi că ministrul Transporturilor, Dan Costescu, ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, şi ministrul delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, au fost schimbaţi din funcţie.

În locul lor i-a propus pe Marius Dumitru - Educaţie, Sorin Buşe - Transporturi, Maria Ligor - Departamentul pentru relaţiile cu românii de pretutindeni şi pe şeful Cancelariei premierului, Dragoş Tudorache, interimar la Ministerul Comunicaţiilor. AGERPRES

×
Subiecte în articol: alina gorghiu guvern remaniere schimbare