x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu: Singurul nostru adversar în această campanie electorală este PSD

Alina Gorghiu: Singurul nostru adversar în această campanie electorală este PSD

20 Noi 2016   •   15:06
Alina Gorghiu: Singurul nostru adversar în această campanie electorală este PSD

Singurul adversar al liberalilor din această campanie electorală este PSD, a declarat duminică preşedintele PNL, Alina Gorghiu, adăugând că PMP nu are şanse să intre în Parlament, iar ALDE va deveni partid parlamentar doar dacă social-democraţii doresc.

''Singurul nostru adversar în această campanie electorală este PSD. Nu avem alt competitor cu care să ne dezbatem proiectele şi cu care să facem diferenţa. PMP nu este un adversar şi cred că e un adversar pentru electorat. Nu-l văd un partid serios şi articulat, tocmai din cauza imaginii domnului Băsescu'', a afirmat Gorghiu, într-o conferinţă, la Vaslui.

Ea a susţinut că PMP ar fi avut capacitatea să devină un partid serios, dacă s-ar fi desprins de fostul preşedinte, ''care a avut ocazia să demonstreze şi n-a demonstrat nimic''.

În ceea ce priveşte ALDE, ea a remarcat ''scandalul'' din interiorul formaţiunii politice.

''Domnul Tăriceanu are o agendă proprie şi personală, aceea de a fi în slujba PSD pentru a mai obţine un loc de frunte în Senat, dar nu-şi reprezintă colegii de partid. Am văzut atâtea voci din ALDE care contestă listele de candidaţi cu probleme penale. Am văzut atâţia oameni din ALDE care au generat platforme anti-Tăriceanu, pe bună dreptate. Şi mie mi-ar fi jenă dacă aş fi în proximitatea domniei sale, de felul în care slujeşte PSD-ul. Este practic un satelit al PSD-ului şi doar dacă PSD va avea interes să intre ALDE în Parlament şi îi va ajuta cu voturi, doar aşa va intra. Altfel, în niciun caz'', a mai spus Gorghiu.

Preşedintele PNL a susţinut că la alegerile din 11 decembrie liberalii vor ''îmbunătăţi'' scorul din alegerile locale, iar procentul pe care formaţiunea pe care o conduce îl va obţine va genera majoritatea necesară formării guvernului. AGERPRES

×