x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Amendamente ALDE la buget - fonduri pentru investiţii: variante ocolitoare Comarnic şi Buşteni; drumul expres Piteşti-Craiova

Amendamente ALDE la buget - fonduri pentru investiţii: variante ocolitoare Comarnic şi Buşteni; drumul expres Piteşti-Craiova

23 Dec 2019   •   14:02
Amendamente ALDE la buget - fonduri pentru investiţii: variante ocolitoare Comarnic şi Buşteni; drumul expres Piteşti-Craiova

ALDE anunţă că a propus mai multe amendamente la proiectul de buget de stat pe 2020 care vizează alocarea de fonduri pentru demararea sau accelerarea unor mari obiective de investiţii, printre care variantele ocolitoare pentru oraşele Comarnic şi Buşteni şi drumul expres Piteşti - Craiova.

Conform unui comunicat al ALDE, preşedintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, purtătorul de cuvânt, Varujan Vosganian, şi secretarul general Daniel Chiţoiu au prezentat, luni, premierului Ludovic Orban, ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, şi ministrului Transporturilor, Lucian Bode, amendamentele depuse la proiectul de buget pentru anul 2020.

Principalele solicitări pe care ALDE le-a transmis Guvernului se referă la alocarea de fonduri pentru demararea sau accelerarea unor mari obiective de investiţii precum: realizarea variantelor ocolitoare pentru oraşele Comarnic şi Buşteni pentru fluidizarea traficului pe Valea Prahovei, construirea drumului expres Piteşti - Craiova, incluzând ca prioritate varianta ocolitoare pentru oraşul Balş, finalizarea studiului de fezabilitate pentru drumul european cu regim de autostradă Ploieşti - Buzău - Focşani - Bacău - Suceava - Siret, cu realizarea cu prioritate a variantelor ocolitoare pentru oraşele Râmnicu Sărat şi Adjud.

ALDE a propus şi demararea variantei ocolitoare pentru municipiul Galaţi, urgentarea construirii autostrăzii Sibiu - Piteşti, încheierea studiilor de fezabilitate pentru tronsoanele Ungheni - Târgu Neamţ şi Târgu Neamţ - Târgu Mureş ale autostrăzii Moldovei, conectarea Dunării de Jos la traseul Bucureşti - Suceava prin realizarea drumului expres Brăila - Focşani, demararea lucrărilor la variantele ocolitoare pentru localităţile Eforie Nord şi Eforie Sud, reabilitarea reţelei de căi ferate care leagă Capitala de frontiera de sud şi de municipiile Timişoara, Cluj, Iaşi şi Suceava şi alocarea de fonduri pentru lucrările de construire a aeroportului Braşov.

"Împreună cu reprezentanţii Guvernului am identificat surse de finanţare pentru aceste proiecte, iar, în situaţiile în care nu fuseseră deloc prevăzute fonduri sau acestea erau insuficiente, amendamentele ALDE, care au fost acceptate, au rezolvat această situaţie", se precizează în comunicat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ALDE amendamente buget 2020