x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ameninţări cu ruperea coaliţiei pentru posturi

Ameninţări cu ruperea coaliţiei pentru posturi

de Lavinia Dimancea    |    04 Iun 2009   •   00:00

Baronii locali care nu şi-au văzut oamenii puşi pe funcţii fac vâlvă prin PSD şi anunţă o posibilă ieşire de la guvernare după euroalegeri. Ei vorbesc de nemulţumiri în filiale, însă, luaţi la întrebări, şefii acestor organizaţii se fac că plouă.



La o săptămână de când constănţenii au trimis o scrisoare prin care ameninţau că vor rupe protocolul cu PD-L pentru că miniştrii PD-L nu le-au acceptat nominalizările la şefia unor deconcentrate, doi dintre destinatarii misivei s-au alăturat demersului grupării de la mare.

Liderul de la Teleorman, Liviu Dragnea, a declarat ieri că, după europarlamentare, social-democraţii trebuie să analizeze "la rece" funcţionarea coaliţiei cu PD-L, argumentând că există nemulţumiri printre filialele partidului.

"Cert este că există o stare de nemulţumire destul de mare prin filiale, în condiţiile în care miniştrii PD-L atacă permanent PSD, iar ministerele noastre importante, Agricultura, Educaţia, Mediul, sunt mereu lăsate fără bani", a spus Dragnea pentru Mediafax.

Înainte de acesta, liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, care aşteaptă încă să-i fie numiţi oamenii la Tarom, Aeroportul Henri Coandă şi RAAPPS, susţinea şi mai categoric că PSD ar trebui să iasă de la guvernare după euroalegeri şi să intre în opoziţie. "Dacă lucrurile nu vor funcţiona, eu cred că trebuie să facem o analiză foarte clară, după aceste alegeri europarlamentare, să vedem dacă merită să rămânem sau să nu rămânem şi ce avem de făcut. (...) Eu am fost împotriva acestei coaliţii şi sunt de părere că ar trebui să ieşim de la guvernare", a declarat Vanghelie la Realitatea FM.

Reprezentantul grupării de la Constanţa, senatorul Alexandru Mazăre, anunţase anterior că, după euroalegeri, va avea loc o reuniune a conducerii centrale a PSD cu liderii din teritoriu în care se va lua o decizie dacă va mai continua colaborarea cu PD-L. El arăta că circa 40% dintre filialele PSD vor ruperea coaliţiei cu PD-L, printre organizaţiile care ameninţă cu ruperea protocolului numărându-se, pe lângă Constanţa, Gorj, Bistriţa-Năsăud, Vaslui, Mehedinţi şi Dâmboviţa. Şefii acestor filiale nu sunt însă atât de categorici.


"NU ESTE OPORTUN"
"Am văzut şi eu în presă că domnul Mazăre ne-a inclus pe acea listă. Nu ştiu de ce. La noi în Mehedinţi nu sunt probleme şi nu am pus problema ruperii alianţei cu PD-L", a declarat pentru Jurnalul Naţional liderul filialei Mehedinţi, Adrian Duicu. Şeful de la Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, spune şi el că această coaliţie trebuie să meargă înainte pentru că "PSD a făcut această căsătorie din interes" şi, în perioadă de criză, este necesară. "Relaţia cu PD-L nu este simplă, dar trebuie să punem interesul naţional mai presus", a precizat Moldovan. Dumitru Buzatu, şeful organizaţiei Vaslui, nominalizat şi el de Mazăre la categoria nemulţumite, recunoaşte că "nu există un mare entuziasm" în relaţia cu PD-L la nivelul judeţului, dar nu consideră oportună ruperea alianţei. "Situaţia este foarte complicată. Nu putem acţiona spontan, sub impulsul momentului. (...) Eu personal nu cred că este oportună ruperea alianţei. Ce am avea de câştigat? În mod sigur am contribui la creşterea instabilităţii economice", ne-a declarat Buzatu. De altfel, susţin surse din PSD, în partid nu există un curent puternic favorabil ieşirii de la guvernare, ameninţările unor filiale fiind percepute doar ca un mijloc de a face presiuni pentru punerea în funcţii a favoriţilor acestora.

PD-L: "TREABA LOR"
Democrat-liberalii nu pun nici ei mare preţ pe ameninţările social-democraţilor. Vicepreşedintele Cezar Preda spune că, dacă unii lideri social-democraţi decid să intre în Opoziţie, este responsabilitatea lor. "Cum îţi aşterni, aşa dormi", a declarat Preda pentru Mediafax. Radu Berceanu crede şi el că "oricine poate să iasă de la guvernare când doreşte, nu e vreo problemă" şi că pesediştii "pot să ia ce decizie consideră dânşii că e corectă sau favorabilă". Vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a precizat la rândul său că în coaliţie nu au existat discuţii privind analizarea funcţionării sau renegocierea protocolului, apreciind că afirmaţiile unor lideri ai PSD legate de funcţionarea coaliţiei "sunt declaraţii de campanie". "Dacă respectăm contractul, e una. Dacă unii nu vor să respecte, e treaba lor şi vor răspunde în faţa electoratului. Noi, PD-L, ne-am angajat să respectăm acest contract şi o vom face", a spus Flutur.

×
Subiecte în articol: politic psd pd-l