x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Analiza crizei politice din 2020. Petru Mărginean, lider PPUSL Deva: Blocaj instituțional fără precedent

Analiza crizei politice din 2020. Petru Mărginean, lider PPUSL Deva: Blocaj instituțional fără precedent

de Ion Alexandru    |    24 Feb 2020   •   10:55
Analiza crizei politice din 2020. Petru Mărginean, lider PPUSL Deva: Blocaj instituțional fără precedent

Bugetul public plătește pentru un parlamentar peste 10.000 de euro lunar net (salariu, cheltuieli forfetare). Pentru 470 de parlamentari, peste 4.700.000 de euro lunar, arată, într-o analiză, Petru Mărginean, liderul Partidului Puterii Umaniste (Social Liberal) Deva. Acesta adaugă că, în ultima lună, de când ne jucăm de-a anticipatele, acești bani s-au dus pe apa sâmbetei.

 

Liderul umaniștilor din Deva arată că, la cheltuielile cu veniturile directe ale parlamentarilor, se adaugă costurile de funcționare ale întregului aparat administrativ al Legislativului, alte zeci de milioane de euro lunar. Plus bugetele ministerelor care, în contextul unui Guvern demis, sunt practic paralizate. “Așadar, în trei luni în care aleșii și miniștrii demisionari și nominalizați se joacă de-a moțiunea de cenzură, audierile și lipsa de cvorum, bugetul României irosește sute de milioane de euro lunar! Și toate acestea, fără să existe garanția organizării alegerilor parlamentare înainte de termen. Pentru că rămâne încă foarte improbabil ca jumătate plus unu dintre parlamentarii români să aleagă, de bunăvoie, să renunțe la 6 luni de <<înaltă demnitate>>, salarii, mașini, secretare, precum și la beneficiile ulterioare ale unui mandat integral”, se arată în analiza lui Petru Mărginean.

Acesta este de părere că, în sistemul constituțional românesc, alegerile anticipate sunt o soluție extremă și, mai curând, pur teoretică, despre care s-a vorbit în fiecare legislatură, dar nu s-a realizat niciodată. “Nici măcar cel mai jucător dintre președinți, omul care nu s-a sfiit să schimbe orice regulă în timpul jocului, Traian Băsescu, nu a reușit să forțeze anticipatele. Deși și-a dorit! (…) Ce a făcut Traian Băsescu? Orice altceva! A invocat inclusiv alegerile anticipate și n-a ezitat să ceară ajutor de la cel care avea să-i devină adversar pe viață, Dan Voiculescu, rugându-l insistent să voteze un guvern de dreapta. Presați cu argumentul că o criză ar fi periclitat aderarea României la Uniunea Europeană, Voiculescu și Partidul Umanist au acceptat să susțină Cabinetul Tăriceanu și criza a părut rezolvată. Însă în momentul în care umaniștii au refuzat să-și trădeze aliații social-democrați, susținând propunerile PSD pentru conducerea celor două Camere ale Parlamentului, Traian Băsescu a cerut, din nou, și foarte vehement alegeri anticipate”.

 

Metoda lui Traian Băsescu, reactivată

După 1 ianuarie 2007, când România a intrat în UE, partidul lui Dan Voiculescu a ieșit de la guvernare, așa cum anunțase în 2004. Câteva luni mai târziu, Traian Băsescu a fost suspendat de „comisia Voiculescu”, dar a câștigat la scor lupta electorală (iar lui Dan Voiculescu i s-a redeschis câteva luni mai târziu, pură coincidență, dosarul privatizării ICA, dosar care primise anterior NUP). Însă nici măcar după referendumul din 2007, când s-a întors cu o legitimitate sporită la Cotroceni, nici în 2009, când și-a reînnoit mandatul, Traian Băsescu, a cărui putere și influență au atins cote fără precedent, nu a putut declanșa alegeri parlamentare anticipate, punctează liderul umanist.

“Așadar, cunoscând aceste precedente, înțelegând că jocul de-a anticipatele – cu doar câteva luni înaintea alegerilor la termen – produce costuri incomparabil mai mari decât eventualele beneficii, de ce asistăm astăzi la un blocaj instituțional fără precedent? Pentru că aproape toate partidele din Parlament, de stânga sau de dreapta, privesc exclusiv către propriile mize electorale și nu spre gaura produsă în bugetul de stat. Însă, în momentul în care va apărea un calcul exact și obiectiv al pierderilor financiare produse de aceste jocuri politice, electoratul îi va sancționa, la pachet, pe toți cei responsabili”, conchide Petru Mărginean.

 

Petru Mărginean atrage atenția că, în timp ce aleșii și miniștrii demisionari și nominalizați se joacă de-a moțiunea de cenzură, audierile și lipsa de cvorum, bugetul României irosește sute de milioane de euro lunar

 

D

×