x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Analiza - Sondaje in campanie

Analiza - Sondaje in campanie

26 Noi 2004   •   00:00

Uniunea PSD+PUR si Adrian Nastase au condus constant in sondajele de opinie aparute in timpul campaniei electorale, iar diferenta fata de Alianta PNL-PD si Traian Basescu a crescut de la o saptamana la alta, insa veridicitatea cifrelor a fost pusa, uneori, sub semnul intrebarii, comenteaza Mediafax.

Click pentru a mari imaginea
EVOLUTIE. Diferenta dintre Adrian Nastase (stanga) si Traian Basescu (dreapta) a crescut treptat in sondaj
Inaintea inceperii campaniei electorale, intr-un sondaj al ISS, comandat de cotidianul Ziarul si realizat in perioada 7-10 octombrie, Adrian Nastase si Uniunea PSD+PUR conduceau in topul optiunilor electoratului pentru alegerile prezidentiale si parlamentare cu 35,8 %, respectiv 37 %. Traian Basescu se situa pe locul doi, cu 27,8 %, ca si Alianta D.A. PNL-PD, cu 30,5 %.

GALLUP. De asemenea, barometrul lunii octombrie realizat de Gallup Organization Romania pentru perioada 27 septembrie-15 octombrie arata ca Uniunea Nationala PSD+PUR conducea cu 43% din voturi, urmata de Alianta D.A. (38%), PRM (13%), iar restul formatiunilor se plasau sub pragul electoral de 5%. Sondajul nu a verificat optiunile electoratului in legatura cu candidatii la Presedintie.

DATA MEDIA. Un sondaj Data Media realizat in perioada 9-17 octombrie si comandat de PSD arata ca in primul tur al alegerilor prezidentiale, Nastase conducea in competitia cu Basescu cu scorul de 40% la 33%, iar C.V. Tudor inregistra 14% din optiuni. In al doilea tur, Nastase il invingea pe Basescu cu 48% la 42%. La parlamentare, PSD+PUR obtinea 39%, Alianta PNL-PD 35%, PRM - 13%, iar UDMR - 5%. Sondajul a fost proiectat, coordonat si analizat de Greenberg-Carville-Schrum (GCS), companie internationala ce lucreaza la campania PSD. In sondajul realizat de Data Media cu o saptamana inainte, in perioada 7-11 octombrie, imediat dupa intrarea in competitia electorala a lui Traian Basescu, Nastase se afla inaintea liderului PD cu sase procente.

CURS. Un sondaj CURS realizat in perioada 14-20 octombrie arata ca PSD+PUR obtinea 41%, PNL-PD - 38%, PRM - 11%, UDMR - 5%, nehotaratii si cei care nu ar vota insumand 35%. La prezidentiale, Adrian Nastase conducea cu 42%, urmat de Traian Basescu - 37%; C.V. Tudor - 12% si Marko Bela - 3%. Cei nehotarati si care nu ar vota reprezentau 29%.

NOIEMBRIE. La 2 noiembrie, Data Media dadea publicitatii un sondaj aferent perioadei 16-22 octombrie in care nota ca Adrian Nastase si Uniunea Nationala PSD+ PUR si-au marit gradual avansul fata de Traian Basescu si de Alianta PNL-PD de la intrarea liderului democrat in cursa prezidentiala. Potrivit Data Media, diferenta de noua procente dintre primii doi clasati era cu trei procente mai mare decat in sondajul realizat de acelasi institut in perioada 7-11 octombrie. Fata de aceeasi perioada, in privinta parlamentarelor, diferenta dintre PSD+PUR si PNL-PD se ridica de la patru la sapte procente. Respectivul sondaj a fost realizat tot pentru GCS.

Conform unor sondaje realizate simultan de Data Media si IRSOP, in perioada 4-8 noiembrie, comandate tot de GCS, Adrian Nastase conduce in cursa pentru Presedintie cu 41%, urmat de Traian Basescu cu 32%, in timp ce la alegerile parlamentare, Uniunea PSD+PUR are 40%, iar Alianta PNL-PD 34%. Distanta dintre Nastase si Basescu creste pana la zece procente (42%-32%) in perioada 12-18 noiembrie, cand Uniunea PSD+PUR era despartita de PNL-PD de sapte procente (41%-34%), intr-un sondaj CURS realizat in cadrul programului Exit Poll la comanda Antenei 1.
×