x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Andreea Cosma: "Fratele meu a avut de ales între arestarea lui Sebastian Ghiță și arestarea mea"

Andreea Cosma: "Fratele meu a avut de ales între arestarea lui Sebastian Ghiță și arestarea mea"

12 Feb 2018   •   07:40
Andreea Cosma: "Fratele meu a avut de ales între arestarea lui Sebastian Ghiță și arestarea mea"

După seria de dezvăluiri făcute de fratele său, Andreea Cosma a povestit despre abuzurile la care a fost supusă ea și familia ei.

 

"Am aflat de aceste lucruri în luna decembrie. Fratele meu mi le-a spus. Nu am știut că a fost amenințat și că va trebui să fabrice probe împotriva colegului și prietenului său, Sebastian Ghiță, și că va avea de ales între arestarea lui și arestarea mea. Îi mulțumesc fratelui meu că m-a salvat de la a doua arestare la care ar fi trebuit să fiu supusă de domnul Onea pentru că, așa cum a avut și discursul în Parlamentul României, a spus că împotriva familiei mele s-au făcut niște abuzuri și a început cu sora lui, adică cu mine. Că mi-au intrat mascații în casă, de față cu copilul, eu am tot povestit de aceste lucruri. La acel moment, pentru că a fost chemat de domnul Onea și a trebuit să aleagă între mine și Ghiță, după tot ceea ce se întâmplase împotriva mea, a vrut să mă protejeze. Am făcut și o plângere penală", a spus Cosma.

"Sunt patru ani de când tatăl meu a fost arestat de procurorul Onea Lucian. Faptul că mă aflu în acest platou e pentru că așa a vrut Dumnezeu. Dacă tatăl meu a fost arestat atunci, iar în acea noapte a ajuns la spitalul de urgență și nu a murit, a doua zi a fost dus cu perfuzii la Înalta Curte. Judecătorii au repins cererea de arestare din lipsă de probe. Și pentru că tatăl meu nu a murit, iată că au trecut patru ani și eu sunt în acest platou să spun în fața cetățenilor României cine este acest procuror care a cerut arestarea tatălui meu", a adăugat Andreea Cosma.

"Pe 28 decembrie m-am prezentat la DNA Ploiești și am cerut portarului să mă lase să vorbesc cu domnul Onea. Am vrut să-l întreb dacă l-a constrâns pe fratele meu să facă probe false. Nu m-a primit. Am așteptat 20 de minute în hol, iar apoi mi-a spus că e ocupat și nu poate să mă primească", a mai spus Cosma. Antena 3

×
Subiecte în articol: procurori andreea cosma sebastian ghita