x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Anticorupţie promisă şi fără Kovesi

Anticorupţie promisă şi fără Kovesi

de Adrian Ilie    |    12 Iul 2018   •   09:44
Anticorupţie promisă şi fără Kovesi

Preşedintele Klaus Iohannis pare a fi din categoria celor care cred că lupta anticorupţie nu stă într-o singură persoană, fie ea şi Codruţa Kovesi. Deşi i-a adus o ultimă laudă pentru activitatea de la DNA, şeful statului a dat asigurări că lupta anticorupţie va continua. În ce priveşte revocarea şefei DNA, Iohannis a caracterizat decizia drept „un pas în supremul respect” faţă de legea fundamentală.

„Dacă cineva acum se bucură că lupta anticorupţie încetează sau încetineşte, nu, nici vorbă. Deci lupta anticorupţie trebuie să meargă înainte şi va merge înainte (...) DNA trebuie şi va merge mai departe. Deci, lupta anticorupţie va merge cu toată forţa mai departe, iar până acum acest pas pe care l-am făcut luni nu mi-a schimbat părerea mea despre activitatea DNA şi inclusiv activitatea doamnei Kovesi. Au făcut o treabă foarte bună, sunt oameni foarte bine pregătiţi şi această activitate trebuie apreciată. Eu am apreciat-o tot timpul şi am sprijinit-o tot timpul şi pot să spun fără niciun fel de problemă că voi sprijini în continuare, poate şi mai mult, lupta anticorupţie”, a afirmat Iohannis, la Bruxelles, unde participă la lucrările Summit-ului NATO. După ce a fost ameninţat în mod repetat, de-a lungul ultimei luni, că refuzul de a o revoca pe Kovesi îi va aduce suspendarea, acum preşedintele Iohannis susţine că nici nu i-a trecut prin cap să nu pună în aplicare o decizie a CCR. „Eu îmi doresc pentru ţara mea o întărire a statului de drept şi atunci este evident că primul om în stat este primul care respectă statul de drept, respectă deciziile Curţii Constituţionale. Drept pentru care am pus în aplicare decizia CCR. În niciun moment nu a fost pentru mine să nu respect Constituţia, statul de drept, dimpotrivă, eu îmi doresc ca acest pas pe care l-am făcut să fie înţeles ca şi un pas în supremul respect pentru Constituţie”, a mai spus şeful statului. Acesta nu a precizat însă de ce a preferat ca anunţul revocării lui Kovesi să fie făcut de către purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.

Deşi anunţul revocării lui Kovesi a lăsat PSD-ul fără principalul motiv al unei eventuale suspendări, social-democraţii nu au renunţat cu totul la idee, preşedintele partidului, Liviu Dragnea, afirmând marţi că există şi alte temeiuri pentru o înlăturare din funcţie a lui Iohannis.

 

 

×
Subiecte în articol: anticorupţie