x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Apelul lui Ponta a fost doar de efect. I-am apreciat prestaţia mediatică

Antonescu: Apelul lui Ponta a fost doar de efect. I-am apreciat prestaţia mediatică

de Agerpres    |    25 Feb 2014   •   19:17
Antonescu: Apelul lui Ponta a fost doar de efect. I-am apreciat prestaţia mediatică

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că a discutat la telefon cu premierul Victor Ponta, după apelul acestuia de a menţine USL, însă nu a obţinut şi concesia de a-l numi pe Klaus Iohannis vicepremier.

Antonescu a spus că apelul lui Ponta a fost doar "de efect", criza nefiind rezolvată.

"Am apreciat foarte mult prestaţia (premierului n.r.), cum să-i spun, mediatică", a spus Antonescu.

"Am văzut apelul domnului premier, l-am sunat, mi-a răspuns, l-am întrebat dacă până la intrarea în şedinţă domnia sa şi PSD sunt dispuşi să mergem pe formula care se cunoaşte (cu Iohannis vicepremier n.r.). Din păcate a spus nu, deci am ajuns la concluzia că toată intervenţia a fost una de efect. Noi am aşteptat, am aşteptat până acum câteva secunde o soluţie. Într-un fel sau altul vom rezolva această situaţie în această seară", a spus Antonescu, înainte de a intra în şedina Biroului Permanent, unde se va supune la vot ieşirea PNL de la guvernare.

"Sper să fie o şedinţă scurtă", a mai spus Antonescu. 

×
Subiecte în articol: crin antonescu rupere usl tensiuni usl