x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Dacă Băsescu organizează o formaţiune de dreapta este din capul locului condamnată la eşec

Antonescu: Dacă Băsescu organizează o formaţiune de dreapta este din capul locului condamnată la eşec

25 Mar 2013   •   11:11
Antonescu: Dacă Băsescu organizează o formaţiune de dreapta este din capul locului condamnată la eşec

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat luni că nu există o soluţie de dreapta în care preşedintele Traian Băsescu să se poată implica, susţinând că şeful statului este opusul ideii de dreapta.

Întrebat la sediul USL dacă o soluţie de dreapta în care s-ar putea implica preşedintele Traian Băsescu ar fi un adversar redutabil, Antonescu a răspuns: "Nu există o soluţie de dreapta în care să se poată implica dl Traian Băsescu, pentru că dl Traian Băsescu este, ca să spun aşa, prin tot ceea ce ştim despre dânsul ca politician, opusul ideii de dreapta. Numai cine confundă populismul, autoritarismul cu dreapta poate să creadă că dl Băsescu este compatibil în vreun fel sau altul cu un partid sau o formaţiune de dreapta. Ideea că dl Traian Băsescu va organiza dreapta în România sau o formaţiune de dreapta este din capul locului condamnată la eşec de această diferenţă structurală între valorile şi ideile de dreapta şi profilul politic al dl Băsescu, preşedinte sau nu".

×
Subiecte în articol: crin antonescu alegeri PDL traian basescu