x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Discursul lui Băsescu, o minciună şi o construcţie electorală

Antonescu: Discursul lui Băsescu, o minciună şi o construcţie electorală

15 Iun 2009   •   00:00

Preşedintele PNL Crin Antonescu a pus pe seama începutului de campanie prezidenţială anunţul preşedintelui Traian Băsescu privind recesiunea economică. Liderul liberal a atacat dur şi referirile şefului statului cu privire incapacitatea de a se mai plăti salariile şi pensiile de către stat începând cu luna octombrie. În viziunea liderului PNL, preşedintele nu face altceva decât să pozeze în ipostaza de salavator al naţiunii.



"Traian Băsescu a recunoscut că nu există un plan eficient pentru soluţionarea crizei economice. A confirmat ce am constatat şi noi, că guvernul nu a făcut şi nu va face nimic", a afirmat Antonescu, citat de antena3.ro.

Liderul PNL a calificat drept o minciună scenariul prezidenţial privind posibilitatea ca salariile bugetarilor şi pensiile să nu mai poată fi plătite din octombrie datorită lipsei de resurse.

"Este doar o construcţie electorală pentru ca populaţia să vadă că guvernul şi preşedintele pot rezolva această problemă. Nu se pune problema neachitării salariilor şi pensiilor în octombrie" a conchis Antonescu, punând discursul de ieri al preşedintelui statului pe seama campaniei electorale pentru un nou mandat. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic