x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Încercarea lui Ponta de a mitui politic oameni ca să rămână la guvernare este un lucru jalnic

Antonescu: Încercarea lui Ponta de a mitui politic oameni ca să rămână la guvernare este un lucru jalnic

24 Feb 2014   •   14:45
Antonescu: Încercarea lui Ponta de a mitui politic oameni ca să rămână la guvernare este un lucru jalnic

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că nu are o altă politică decât cea a partidului şi că premierul Victor Ponta exagerează când vorbeşte despre un "proiect personal" al său.

"Eu nu am o altă politică decât PNL, dl Ponta exagerează deja. Înţeleg că a vrut să rupă USL, că a preferat să-şi facă propriul Guvern cu alde Daniel Constantin pentru că aşa se simte mai bine, se simte mai în largul domniei sale cu Daniel Constantin decât cu dl Iohannis se vede treaba, mai în largul său cu partide de tipul PC decât cu un partener stabil şi serios aşa cum a fost PNL, însă încercarea domniei sale de a distinge între mine şi PNL, de a mitui aşa uşor, ca să spun politic, nişte oameni să rămână la guvernare chiar dacă partidul decide să plece - astea sunt lucruri jalnice şi îl sfătuiesc pe dl Ponta, chiar dacă ne despărţim, să renunţe la ea, pentru că totuşi dl Ponta ar trebui să însemne ceva mai mult decât dl Daniel Constantin", a spus Antonescu, potrivit Agerpres.

În schimb, liderul liberalilor nu a dorit să comenteze declaraţiile preşedintelui PC, Daniel Constantin, care a susţinut că Antonescu ar avea o "agendă secretă".

Antonescu a mai spus că nu mai este optimist în ceea ce priveşte USL.

"Nu mai sunt optimist, de vreme ce dl Ponta a anunţat încă de ieri că nu are de gând în niciun fel să dea curs solicitărilor legitime ale PNL pentru ocuparea posturilor sale. Înseamnă că a optat pentru combinaţii cu Daniel Constantin, cu Dan Voiculescu, cu ceilalţi, dar nu cu PNL", a afirmat liderul PNL.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că speră ca liberalii 'să nu sacrifice' proiectul USL în favoarea unui 'proiect personal' al liderului PNL, Crin Antonescu.

"Sper şi doresc ca mâine seară colegii liberali să nu sacrifice un proiect atât de important pentru un proiect personal al domnului Antonescu. Proiectul domniei sale trebuie să fie înscris în marele proiect naţional care este USL. Din partea noastră este toată dorinţa de a merge mai departe împreună şi de a ne atinge obiectivele. (...) Orice discuţii politice apar, important este să nu uităm de ce am format USL şi care sunt obiectivele sale", a afirmat Ponta în şedinţa BPN al PSD, la care au fost invitaţi să participe preşedinţii UNPR şi PC, Gabriel Oprea şi Daniel Constantin.

Preşedintele PC, Daniel Constantin, afirmat tot luni că liderul liberalilor, Crin Antonescu, are 'o agendă ascunsă', fapt dovedit prin agresivitatea de limbaj îndreptată împotriva partenerilor din USL şi a faptului că, până la acest moment, nu a prezentat în cadrul Uniunii un program de candidat USL pentru alegerile prezidenţiale.

×