x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: "Mă împac cu Băsescu dacă devine respectuos"

Antonescu: "Mă împac cu Băsescu dacă devine respectuos"

18 Sep 2009   •   00:00
Antonescu: "Mă împac cu Băsescu dacă devine respectuos"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, aseară, la postul public de televiziune, că s-ar "împăca politic" cu Traian Băsescu în momentul în care acesta ar avea un comportament respectuos, democratic şi sincer.

Întrebat în ce condiţii s-ar împăca cu Traian Băsescu, Antonescu a răspuns: "Ar trebui întâi să mă cert, dacă aveţi în vedere o chestiune personală, ar trebui să mă cert ca să mă împac şi eu nu sunt certat cu Traian Băsescu. De o împăcare politică... eu cred că e bine să nu spui niciodată «niciodată» în politică. (...) Dacă Băsescu va deveni un cu totul altfel de politician decât este actualmente, cu un comportament respectuos, democratic, civilizat şi sincer, atunci cu cea mai mare plăcere o să-mi amintesc că am fost pe poziţii diferite".

Liderul PNL a explicat că, "probabil că în momentul în care Băsescu ar începe să creadă şi să facă" ceea ce în repetate rânduri a spus în campania electorală, atunci când PDL şi PNL şi-au asumat împreună guvernarea ţării, n-ar fi diferende între ei.

Crin Antonescu a aminitit totodată că, "în anumite împrejurări", a considerat că şeful statului are dreptate, chiar dacă era în contradicţie cu PNL şi a exemplificat cu "momentul cu povestea retragerii din Irak".

"Nu am avut şi nu am ceva din capul locului împotriva lui Traian Băsescu", a spus liderul PNL, citat de Mediafax.

Pe de altă parte, întrebat ce ar face PNL, în contextul adoptării moţiunii de cenzură sau al unei eventuale incapacităţi a Guvernului de a gestiona, Antonescu a menţionat că, dacă şeful statului îi invită la consultări, liberalii vor susţine doar varianta unui guvern de tehnocraţi, neutru din punct de vedere politic.

"Să discutăm practic. Intrăm în mecanismul constituţional. În momentul în care preşedintele ţării, cum se cuvine, conform Constituţiei, ne va chema la consultări, vom merge la consultări şi vom spune: «Domn'e, noi putem să votăm un guvern asupra căruia putem discuta, pentru că avem această situaţie economică, această nebunie a alegerilor prezidenţiale în care sunteţi angajaţi şi PDL şi PSD, neglijând sau folosind guvernarea ţării exclusiv pentru interesele electorale şi atunci hai să căutăm un tehnocrat, un om cu prestigiu, cu autoritate în domeniul economic în principal, cu neutralitate politică", a spus Antonescu.

El a menţionat că "un nou Guvern s-ar putea instala foarte repede până la alegeri, dacă el găseşte sprijinul unei majorităţi parlamentare", menţionând că ideea cu un tehnocrat este o ipoteză.

"Mă gândesc la un guvern de tehnicieni, care să asigure gestiunea curentă într-un mod mai eficient decât acutalul Guvern şi care să-şi vadă de treaba lor de a guverna ţara şi nu de a face din acest tot exerciţiu guvernamental o perpetuă campanie electorală", a precizat preşedintele PNL, reiterând că PNL nu va accepta să intre la guvernare până la alegerile prezidenţiale cu vreunul dintre cele două partide aflate la putere şi susţinând că nici nu va vota un guvern monocolor fie PSD, fie PDL. (V.A.)

×