x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: "Pensionarii şi şomerii, să candideze în alegeri ca să ia un ban"

Antonescu: "Pensionarii şi şomerii, să candideze în alegeri ca să ia un ban"

de Monica Iordache Apostol    |    20 Ian 2011   •   18:28

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a catalogat drept "o fantezie" ideea şefului statului ca fiecărui candidat în alegeri să-i fie plătită campania din bani publici, deşi a recunoscut să preocuparea pentru finanţarea transparentă a campaniilor electorale este corectă. Traian Băsescu propusese ca fiecărui candidat în alegeri să-i fie acordată o sumă fixă de bani pentru campanie. "Bugetul de stat, în opinia mea, nu poate fi încărcat cu o fantezie de felul acesta, de a acorda o sumă oricărui candidat posibil. S-ar putea ca o bună parte dintre cei cărora le-a fost amputat salariul, dintre pensionari, şomeri din sectorul privat, să nu mai aibă altă şansă decât să candideze, ca să ia un ban. E absurd", a spus liderul PNL. "Preocuparea e corectă, omul e greşit", a comentat Antonescu, adăugând că Traian Băsescu nu poate vorbi despre o astfel de preocupare cu sinceritate, având în vedere că este "conducătorul de facto şi de iure al acestui clan portocaliu" care "a făcut şi face" în alegeri. Liberalii au şi ei în lucru un proiect de lege de finanţare transparentă a partidelor politice, "pe criterii de raţionalitate", a spus Antonescu.

×