x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: PNL este într-o perioadă de reaşezare a tacticilor şi strategiilor pentru europarlamentare

Antonescu: PNL este într-o perioadă de reaşezare a tacticilor şi strategiilor pentru europarlamentare

de Agerpres    |    07 Mar 2014   •   20:43
Antonescu: PNL este într-o perioadă de reaşezare a tacticilor şi strategiilor pentru europarlamentare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri seară la Constanţa, cu ocazia şedinţei Delegaţiei Permanente a filialei liberalilor, că a venit să discute chestiuni organizatorice în perspectiva campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

"Acum, PNL este într-o perioadă de reaşezare a tacticilor şi strategiile pentru perioada următoare şi, în acest context, obiectivul numărul 1 este organizarea alegerilor europarlamentare", a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă ruperea USL şi ieşirea de la guvernare a PNL pot marca o percepţie negativă în rândul electoratului, Crin Antonescu a răspuns că personal nu are niciun regret.

"Consider că am făcut lucrul corect. Nu am niciun regret. PNL s-a comportat ireproşabil în această alianţă şi am făcut un lucru corect pentru societatea românească. Nu am realizat o cercetare sociologică să vedem cum percepe electoratul ieşirea noastră de la guvernare şi ruperea alianţei, dar sunt optimist", a afirmat liderul liberalilor.

El a adăugat că partidul nu are probleme speciale de a se adapta la a face opoziţie.

Comentând învestirea noului Guvern Ponta, liderul PNL a spus că 'situaţia e foarte complicată'.

"Este pentru prima oară în istoria mondială când avem de-a face cu o învestitură pe datorie. Preşedintele Băsescu le-a zis că-i învesteşte şi după aia mai vede el, rămâne să-i aducă programul... Şi programul politic, eu nu l-am văzut ca să pot face o analiză, dar, din ce s-a vehiculat, am aflat că sunt promisiuni frumoase de reducere a TVA, CAS, creşterea salariului minim... dacă se poate, dacă vor fi resurse etc. Şi se mai întâmplă ceva. Odată cu Guvernul Ponta III, ca şi la Guvernul Boc nu ştiu cât, un grup de parlamentari determină majorităţi împotriva votului alegătorilor. Se deschide o cutie a Pandorei, în care grupuri de migratori schimbă majoritatea în Parlament", a afirmat liderul PNL.

Crin Antonescu a menţionat că până marţi, când Guvernul îşi va asuma răspunderea pe programul politic, PNL va decide dacă va depune sau nu moţiune de cenzură. De asemenea, PNL va avea o propunere proprie pentru preşedinţia Senatului.

Pe de altă parte, Crin Antonescu a subliniat că a afirmat în nume personal o susţinere pentru graţierea lui Gică Popescu, nicidecum ca lider al PNL.

"Nu angajează în niciun fel partidul. Am făcut-o, dacă vreţi, în calitate de fost ministru al Tineretului şi Sportului. Nu am spus că Gică Popescu este nevinovat, că este deasupra legii sau că trebuie absolvit de vină. În timpul procesului, de altfel, nu am declarat nimic legat de acest lucru. Spun doar că dacă tot există instituţia graţierii, uite un caz! Indiferent de rezultatul cererii de graţiere, care va fi dispusă de Traian Băsescu, eu nu voi critica nimic", a conchis Crin Antonescu.

×
Subiecte în articol: crin antonescu