x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: PNL nu va da preşedinte dacă nu va fi puternic

Antonescu: PNL nu va da preşedinte dacă nu va fi puternic

11 Mai 2013   •   12:45
Antonescu: PNL nu va da preşedinte dacă nu va fi puternic
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a afirmat, sâmbătă, că PNL "nu va putea da un preşedinte al României" dacă nu va fi puternic, informează agerpres.ro.

"Fără preşedinte al României, PNL a trăit, a crescut, deci în multe privinţe, până acum şi-a îndeplinit menirea", a spus Antonescu, în deschiderea Conferinţei Naţionale a Cluburilor Studenţeşti Liberale (CSL), desfăşurată, la Romexpo. 

El a subliniat că "esenţiale sunt identitatea, programul şi valorile PNL".

În cadrul conferinţei, actualul preşedinte CSL, deputatul Radu Surugiu, va prezenta raportul de activitate al organizaţiei, iar Claudia Benchescu, candidat pentru poziţia de preşedinte CSL, va expune moţiunea "Reconstrucţia României - Şansa generaţiei noastre".

După depunerea mandatului actualului preşedinte, se vor desfăşura alegeri pentru funcţia de preşedinte CSL şi pentru ocuparea poziţiilor din cadrul Biroului Naţional de Coordonare CSL.

La eveniment, participă, alături de preşedintele PNL: vicepreşedinţii Daniel Chiţoiu, Norica Nicolai, Mihai Voicu, Varujan Vosganian; ministrul Cristian David; preşedintele TNL, Florin-Alexandru Alexe: reprezentanta OFL, deputatul Graţiela Gavrilescu; europarlamentarul Cristian Buşoi; seniorul liberal Dinu Zamfirescu.

Studenţii social-democraţi sunt reprezentaţi de Gabriel Petrea, viceprimar al sectorului 6, iar cei conservatori de Vlad Tzone, responsabili cu organizaţia de studenţi a PC.  

×
Subiecte în articol: crin antonescu