x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Atac la Kovesi: „Ţara nu se conduce cu DNA”

Atac la Kovesi: „Ţara nu se conduce cu DNA”

de Maria Alifantis    |    21 Mar 2016   •   17:29
Atac la Kovesi: „Ţara nu se conduce cu DNA”
Sursa foto: POZIUMSCHI.*

Membri ai comisiilor juridice din Camera Deputaților și din Senat au reacționat vehement după ce Laura Codruța Kovesi a declarat că senatorii şi deputaţii ar trebui să îşi motiveze refuzul de a aproba arestările sau reţinerile cerute de DNA. Mai mult, Kovesi le-a sugerat aleşilor să schimbe regulamentul Parlamentului.

„Ce facem acum, transformăm Parlamentul într-un fel de demon al națiunii? Sunt unii care votează și unii care nu votează, nu poate să ducă treaba asta într-o negativizare exagerată. Cu asta nu sunt de acord. Doamna Kovesi ar trebui să pună înaintea zelului de arestare a corupților, democrația din România. Pentru că ea dacă distruge Parlamentul și îl transformă într-un fel de paria al societății, democrația se duce naibii. Țara nu se conduce cu DNA”, a reacţionat liberalul Cristian Bodea, membru în Comisia juridică a Senatului. „Haideți să ne întrebăm la ce folosește o motivare? Votul rămâne vot, ea nu-l poate schimba. Indiferent ce motivare e acolo, ea nu poate să o atace, conform Constituției. Nu poate nici să spună că Parlamentul a avut motive greșite. Ea vrea doar o chestie mediatică prin care să ne atace”, a reacţionat Bodea. “Noi ca procurori când luăm o decizie, o motivăm, judecătorii când iau o decizie, o motivează. Parlamentul când respinge astfel de cereri, nu motivează niciodată”, a declarat Kovesi la RFI, stârnind indignarea aleşilor. „Această cerință am văzut-o și-n raportul MCV și întotdeauna va exista o motivare a unei cereri de respingere atunci când va exista o cerere de respingere. Putem să avem modificări de regulament în sensul acesta, astfel încât comisia juridică să întocmească două puncte de vedere, unul de aprobare, unul de respingere, iar în funcție de voturi să existe o motivare atât pentru aprobare cât și pentru respingere”, ne-a declarat deputatul UNPR Eugen Nicolicea, membru în Comisia juridică din Camera Deputaților. „Parlamentul nu este o intanță care dă o decizie și pe care o și motivează. Este un loc unde, potrivit regulamentului, poarlamentarii se pronunță, prin vot secret, asupra unor situații speciale. Sigur că Parlamentul primește sugestii din partea altor instituții, însă deciziile le ia singur. Prevederea constituțională care dă posibilitatea Camerelor sau președintelui să ceară începerea urmăririi penale sau reținere sau arestare, la solicitarea instituțiilor abilitate, nu conține o asemenea solicitare de motivare”, a comentat şi senatorul PSD Ioan Chelaru pentru Jurnalul Național.

„Noi nu suntem instanță. Noi suntem parlamentari, avem o altă treabă. Nu putem să facem așa ceva (n.r. să modifice regulamentul). Asta ar însemna să ne substituim organelor judiciare” - Ciprian Nica, deputat PSD și vicepreședinte al Comisiei juridice din Camera Deputaților

×