x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Aviz de la Curte - Sefia Camerelor ramane in ograda PSD

0
Autor: Aniela Nine Gabriela Antoniu 16 Noi 2005 - 00:00

Respingerea de catre Curtea Constitutionala a prevederilor noilor Regulamente ale Camerei si Senatului ii mentine pe Nastase si Vacaroiu in fruntea Parlamentului.

Curtea Constitutionala a respins luni seara prevederile din noile Regulamente ale Camerei si Senatului, privind schimbarea din functie a presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului. Ca urmare, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu (PSD) raman sefii Parlamentului.

MOTIV. Pentru a putea fi revocati din functie, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu ar trebui sa incalce regulamentele interne si Constitutia

Judecatorii Curtii Constitutionale au deliberat luni mai bine de 10 ore cu cateva pauze asupra sesizarii depuse de 54 de senatori si 134 de deputati ai PSD si PRM. Contestatiile depuse de parlamentarii PSD si PRM au vizat mai multe texte din noile Regulamente ale celor doua foruri legislative, printre care si cele privind revocarea din functie a presedintilor Camerei si Senatului.

SENAT. Astfel, Curtea a decis ca articolele care prevad ca revocarea din functie a presedintelui Senatului poate fi propusa la cererea a minimum o treime din numarul total al senatorilor, atunci cand persoana care detine aceasta functie incalca prevederile Constitutiei ori incalca grav sau in mod repetat prevederile Regulamentului Senatului ori ale Regulamentului sedintelor comune ale celor doua Camere, sunt neconstitutionale. Potrivit Curtii, caracterul neconstitutional al acestor dispozitii regulamentare deriva din faptul ca textul se abate de la dispozitiile art.64 alin.(5) din Constitutia Romaniei si instituie o confuzie intre revocarea politica si revocarea ca sanctiune a presedintelui Senatului, incalcandu-se prevederile constitutionale privitoare la respectarea configuratiei politice in ce priveste alcatuirea birourilor permanente si a comisiilor parlamentare, precum si la dreptul la aparare. "Votul acordat presedintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decat in cazul in care grupul care l-a propus cere revocarea politica a acestuia sau, in cazul unei revocari ca sanctiune, cand acest grup sau o alta componenta a Camerei solicita inlocuirea din functie a presedintelui pentru savarsirea unor fapte care atrag raspunderea sa juridica. Aceasta inlocuire se poate face numai cu o persoana din acelasi grup parlamentar, care nu-si poate pierde dreptul la functia de presedinte in virtutea rezultatelor obtinute in alegeri, respectandu-se principiul configuratiei politice", explica judecatorii Curtii Constitutionale. De asemenea, au fost declarate neconstitutionale prevederile potrivit carora revocarea din functia de presedinte al Senatului poate fi propusa si de jumatate plus unu din numarul total al senatorilor. Curtea Constitutionala constata ca sunt neconstitutionale si prevederile din Regulament, potrivit carora revocarea presedintelui Senatului este urmata de alegerea unui nou presedinte.

CAMERA. Cat priveste prevederile privind revocarea din functie a presedintelui Camerei Deputatilor, Curtea Constitutionala le-a respins. Astfel, au fost declarate neconstitutionale articolele care prevad ca: revocarea din functie a presedintelui Camerei Deputatilor poate fi propusa cand se schimba majoritatea politica din Camera Deputatilor de catre majoritatea deputatilor; revocarea din functie a presedintelui Camerei Deputatilor poate fi propusa si la cererea a minimum o treime din numarul total al deputatilor in una dintre urmatoarele situatii: incalca prevederile Constitutiei si incalca grav sau in mod repetat prevederile regulamentului Camerei Deputatilor sau ale Regulamentului sedintelor comune ale Camerei si Senatului.

CE URMEAZA. Dispozitiile neconstitutionale din regulamente isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile neconstitutionale sunt suspendate de drept. Deciziile se aduc la cunostinta Senatului si Camerei si se publica in Monitorul Oficial.

PUNCT FINAL
"Am asteptat, e adevarat, cu oarecare emotie decizia, dar, fiind profesor de Drept, avand o anumita experienta parlamentara, nu am crezut ca se poate interpreta textul Constitutiei printr-o adaugire la regulament. Se pune punct unei dezbateri care nu a servit la nimic"
Adrian Nastase
presedintele Camerei Deputatilor
FORTARE
"In discutiile avute chiar si cu unii dintre colegii din Coalitie, foarte multi recunosteau ca este o fortare destul de puternica a prevederilor constitutionale, tinand seama de faptul ca lucrurile sunt clare si ca revocarea, ca sanctiune, poate sa existe"
Nicolae Vacaroiu
presedintele Senatului

RADU BERCEANU, IRITAT
HIBA. Berceanu reclama inadvertente in comunicatul Curtii "O sa studiem motivatia Curtii si o sa vedem ce avem de facut. Lucrurile depind de motivatia pe care o va da Curtea. Pana una-alta, in comunicatul pe care l-au dat isi dau singuri cu firma-n cap, afirmand ca presedintii Camerelor pot fi schimbati prin revocarea de catre grupul parlamentar care i-a propus. Or nu are nici o legatura cine l-a propus, ci majoritatea care l-a votat. Tot ea poate sa-l demita. Ce se intampla daca cel ales este un independent? Constitutia nu poate da solutii numai pentru cei propusi de un grup parlamentar. Cu independentul ce se intampla? Ce se intampla daca grupul care l-a propus se divide? Se dizolva prin plecarea unor parlamentari? Mi se pare aberant ce a spus Curtea. Nu e de mirare insa, avand in vedere componenta Curtii, vreo sase judecatori sunt nu doar cu afinitati PSD, ci chiar membri de marca ai acestui partid", a declarat democratul Radu Berceanu, pregatit de Alianta ca posibil succesor al lui Nicolae Vacaroiu la presedintia Senatului. (Oana Stancu).

PREVIZIBIL
"Decizia Curtii Constitutionale era intr-o anumita masura previzibila, data fiind componenta politica a acestei institutii. Cred ca judecatorii Curtii au fost influentati in decizia lor si de faptul ca un mare numar de institutii pu blice din Romania si-au pastrat dupa alegerile din 2004 conducerile decise de PSD. Si ma refer aici la serviciile secrete, la Consiliul Concurentei, la Curtea de Conturi. In masura in care toti acesti oameni nu au fost schimbati, de ce sa fie presedintii celor doua Camere? PSD in mare masura conduce institutiile publice din Romania. Justificarea Curtii este politica si partinitoare. Trebuie sa vedem motivatia acestei decizii, insa eu nu cred ca regulamentele mai pot fi schimbate", a declarat ministrul liberal Bogdan Olteanu, desemnat succesor al lui Adrian Nastase la sefia Camerei. (Oana Stancu)


Revocare doar din motive de indisciplina


Presedintele Curtii Constitutionale, Ioan Vida, a subliniat ieri ca decizia Curtii privind neconstitutionalitatea anumitor articole din noile Regulamente ale Camerei si Senatului a fost una corecta si nu una politica, asa cum au acuzat anumiti reprezentanti ai Puterii. "Noi suntem judecatori, nu suntem majoritate pesedista. Sa fie foarte clar pentru toata lumea. Judecatorii Curtii Constitutionale sunt judecatori", a spus ferm Vida, care nu a vrut sa divulge votul cu care a fost luata decizia de catre judecatorii Curtii motivand ca legea interzice acest lucru. "Noi am dat decizii si impotriva PSD, si impotriva PRM si impotriva actualei Puteri. Deci nu este o noutate asta", a adaugat el. Totodata, Vida a explicat si modalitatile prin care cei doi presedinti ai Camerelor pot fi revocati din functie. Potrivit acestuia, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu vor putea fi dati jos de actuala Putere doar daca acestia vor fi revocati pentru indisciplina.

SANCTIUNE. Potrivit presedintelui Curtii, cei doi pot fi schimbati in timpul mandatului de patru ani cand se pune problema revocarii ca sanctiune, atunci cand presedintele incalca in mod grav prevederile Constitutiei si ale Regulamentelor, iar propunerea de revocare in acest caz poate fi facuta de oricare grup parlamentar. "Deci, oricine poate sa propuna revocarea, nu ma intereseaza, ca sanctiune disciplinara, dar postul respectiv trebuie sa revina grupului parlamentar care l-a dobandit prin alegeri, nu majoritatii parlamentare", a spus Vida, care a subliniat ca in privinta acestei majoritatii se face confuzie. "Exista doua majoritati parlamentare. Cea care il alege pe presedinte si e valabila pe toata durata legislaturii, daca nu intervine un fapt care sa determine revocarea lui, si a doua majoritate pentru sprijinirea Guvernului care este totdeauna mobila. Azi Parlamentul vrea un guvern, maine vrea un alt guvern. De fiecare data trebuie o alta majoritate", a explicat presedintele Curtii. Potrivit acestuia si la Senat se aplica aceeasi regula chiar daca acolo Alianta are un singur grup. "Acest vot care a fost dat in Senat nu poate fi modificat, el consfinteste majoritatea politica rezultata din alegeri. Deci, s-ar putea ca Alianta sa fi votat cu acest presedinte. Eu nu stiu treaba asta. Si acel vot nu poate fi anulat de nimeni decat daca intervine o sanctiune politica sau disciplinara pentru revocarea din functie", a declarat Vida. El a explicat ca cei doi presedinti pot fi revocati politic numai la propunerea grupului care i-a propus si in acest caz locul lor va fi luat de o alta persoana din acelasi grup care i-a propus.

CONFIGURATIE. Vida a tinut sa dea explicatii si referitor la configuratia politica pentru ca "aici ne incurcam cu totii". "Configuratia inseamna numarul de deputati si senatori pe care ii are fiecare grup parlamentar in totalul Camerei respective. Deci, daca luam Camera Deputatilor si ne-o imaginam ca un cerc, in cadrul acestui cerc 25% revine unui partid care are cea mai mare pondere si acesta va beneficia de postul de presedinte, apoi al doilea care are 20, al treilea care are 10 si asa mai departe. Fiecare va avea dreptul la un anumit numar de posturi in Biroul Permanent care se stabilesc la inceputul legislaturii si nu pe parcursul ei si sunt valabile pe intreaga durata a legislaturii", a spus Vida, care a subliniat ca aceasta configuratie nu se schimba pentru ca ea rezulta numai din alegeri. (Carmen Vintila)

Reactii pe scena politica


Decizia Curtii Constitutionale a dus la impartirea parlamentarilor in doua tabere. Reprezentantii opozitiei, cu zambetul succesului pe fete, s-au lansat in lungi comentarii pe tema justetii deciziei, in timp ce parlamentarii puterii au ales sa "impinga" declaratiile undeva dupa ce vor fi primit si citit motivarea deciziei Curtii.

PSD. Liderul PSD, Mircea Geoana, considera ca decizia Curtii Constitutionale este "trecere la normalitate a statului de drept din Romania dupa zece luni de incercari disperate ale actualei puteri de a promova actiuni politice care nu aveau nimic de-a face cu prioritatile tarii". Potrivit acestuia, Curtea Constitutionala si-a facut datoria luand o decizie "normala, fireasca" si a apreciat ca s-a incheiat o perioada in care actuala putere a avut "o tinta falsa". "Am aratat ca stim sa ne batem politic si sa respectam regula jocului democratic", a spus el.

PNL. Liberalul Crin Antonescu a declarat ca este nemultumit de decizia Curtii, in contextul in care puterea nu si-a atins scopul. Cum insa "in politica dai batalii si nu ai intotdeauna succesul garantat", liberalul a subliniat ca decizia trebuie respectata oricum. Colegul sau de partid, Eugen Nicolaescu, a fost mai precaut si a spus ca Alianta D.A. nu isi poate stabili o strategie referitoare la decizia Curtii Constitutionale pana nu vede motivatia acestei hotarari. El a mai spus ca decizia Curtii este una care are "o mare incarcatura de influenta politica."

PD. Liderul PD, Emil Boc, este insa de parere ca presedintii celor doua Camere ale Parlamentului inca mai pot fi schimbati. Liderul democrat apreciaza ca revocarea presedintilor Camerelor poate avea loc in doua situatii: revocarea politica - poate fi solicitata doar de grupul parlamentar care i-a propus si "revocarea ca sanctiune" - aplicata "pentru savarsirea unor fapte care atrag raspunderea juridica". Astfel de fapte sunt incalcarea prevederilor Constitutiei, incalcarea prevederilor Regulamentelor Camerelor sau a Regulamentului sedintelor comune. In opinia lui Boc, in acest caz, revocarea poate fi solicitata fie de catre grupul parlamentar care l-a propus, fie de catre o alta componenta a Camerei (Biroul Permanent, grupurile parlamentare si comisiile parlamentare).

UDMR. Senatorul UDMR, Peter Kovacs Eckstein, de profesie jurist, considera ca exista sanse pentru revocarea din functie a presedintilor celor doua Camere si sustine ca sunt, deja, motive pentru care se poate solicita revocarea lui Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu. "Eu cred ca exista sansa, pentru ca, intr-adevar, daca interpretam Constitutia cum a interpretat Curtea Constitutionala ca mandatul este de patru ani, atunci inseamna ca (presedintii celor doua Camere - n.r.) ar putea sa faca orice, sa vina cu un kalasnikov in Camera si in Senat, pentru ca mandatul este de patru ani, bine mersi", a declarat Ekstein.

PC. O decizie va trebui luata de comun acord, in urma discutiilor din Coalitie, a declarat purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca. "Asa cum decizia de schimbare a Regulamentelor a fost luata in Coalitie, la fel si acum decizia trebuie luata tot in acest for de conducere, urmand ca apoi sa fie prezentata o pozitie", a spus Ciuca.

PRM. Vicepresedintele PRM, Lucian Bolcas, a precizat ca decizia Curtii Constitutionale pune capat unei lupte absurde pentru functii declansata de Alianta. El a calificat ca fiind josnica politizarea exprimarii constitutionale a judecatorilor Curtii, care sunt profesionisti si al caror verdict "a facut in sfarsit dreptate". "Sper ca prin aceasta va fi calmat apetitul pentru functii al Aliantei, singura preocupare a acesteia de la venirea la guvernare", a mai spus Bolcas. (Aniela Nine, Lavinia Dimancea)

FINAL
Adrian Nastase, prese-dintele Camerei Deputatilor, a apreciat ieri ca decizia Curtii Constitutionale inseamna intoarcerea la "munca fireasca de examinare a legilor". "Eu sper ca acest episod va arata si celor din Coalitie ca incercarea de a transgresa Constitutia, de a incerca sa adaugi la Constitutie, prin intermediul regulamentelor sau in alte formule de acest tip, nu face decat sa creeze nemultumire, tensiuni si, in final, este sanctionata o astfel de incercare prin institutiile statului de drept", a declarat Nastase. El a aratat totodata ca este important ca "aceasta paranteza de dezbateri inutile s-a incheiat" si ca parlamentarii s-au intors "cu mai mult entuziasm" la munca. Nastase a mai spus ca a asteptat cu oarecare emotie decizia, dar ca fiind profesor de drept, avand o anumita experienta parlamentara, nu a crezut ca se poate interpreta textul Constitutiei printr-o adaugire la regulament. (Lavinia Dimancea)

"SUNT UN OM AL LEGII"
Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a declarat ieri ca revocarea sa din functie pe motive disciplinare ar fi foarte dificila, pentru ca el este un "om al legii". "Preocuparea mea principala este sa respect prevederile constitutionale pana la virgula si sa respect toate procedurile de organizare si functionare cuprinse in Regulamentul Senatului. Ar fi foarte greu sa mi se aduca o astfel de acuza", a declarat Vacaroiu. El a aratat ca adoptarea modificarilor la Regulament propuse de reprezentantii Coalitiei ar fi insemnat schimbarea presedintilor si a membrilor Birourilor Permanente lunar, in functiile de optiunile fluctuante manifestate de un grup de trei senatori. "In discutiile avute chiar si cu unii dintre colegii din Coalitie, foarte multi recunosteau ca este o fortare destul de puternica a prevederilor constitutionale tinand seama de faptul ca lucrurile sunt clare si ca revocarea, ca sanctiune, poate sa existe", a mai spus Vacaroiu. (Aniela Nine)

NO COMMENT
Premierul Tariceanu a refuzat ieri sa faca comentarii pe solutia data de judecatori, amanand acest moment pentru data la care Curtea va prezenta si motivarea deciziei. "Dupa motivarea deciziei de catre Curte vom decide impreuna in Coalitie si in Alianta care este punctul nostru de vedere", a afirmat primul-ministru. Nici Administratia Prezidentiala nu comenteaza si nu va comenta decizia Curtii Constitutionale referitoare la regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului, a anuntat ieri purtatorul de cuvant al Presedintiei, Adriana Saftoiu. "Deciziile Curtii Constitutionale nu se comenteaza", a argumentat aceasta. (Aniela Nine, Oana Stancu)

"o decizie corectA"


Ion Cristoiu
analist politic

"Era de asteptat, daca urmarim viata noastra politica, in sensul ca dupa ultimele sondaje de opinie, care aratau o scadere a Aliantei in sondaje, si dupa ultimele certuri din Alianta si dintre cele doua palate, Curtea Constitutionala a fost incurajata sa dea o decizie corecta - vedeti ca fac aceasta nuantare.

Probabil ca aceasta Curte Constitutionala - care, dupa parerea mea, nu este pesedista, ci este oportunista, ca multe dintre institutiile statului nostru de drept - in alte conditii ar fi dat, probabil, o alta decizie, dupa parerea mea incorecta, neconstitutionala, dar in cazul de fata noua situatie politica a incurajat-o sa dea o decizie corecta, deoarece era vorba de schimbarea presedintilor prin noul Regulament, si nu de revocare.

Este totusi o nuanta foarte importanta, pentru ca schimbarea nu poate fi facuta in interiorul mandatului, este anticonstitutionala, dar revocarea poate sa aiba loc. Or, din acest punct de vedere, asa cum, repet, in titlul stirii a fost vorba de o schimbare a Regulamentelor pentru schimbarea celor doi presedinti, oricand si oriunde. In plus, aceasta modificare a unor regulamente, modificare speciala pentru ca cei doi presedinti sa fie schimbati - dupa parerea mea, crea posibilitatea ca peste o luna, doua, cand aceasta majoritate politica atat de fluctuanta se putea schimba, vedem si acum ce se intampla, sa avem din nou alegeri, revocarea presedintilor Aliantei, sa spunem, si din nou alti presedinti.

Deci, din acest punct de vedere s-ar fi creat premisele pentru o anumita instabilitate la acest nivel. Deci, avea dreptul, normal, dar, asta este viata. Cum sa zic, multe partide spun ca aveau dreptul sa castige alegerile sau sa aiba presedinti si, cu toate acestea, nu au", a comentat pentru RRA analistul politic Ion Cristoiu.

"InfrAngere grea"


Stelian Tanase
analist politic
Stelian Tanase a declarat ca decizia era previzibila, in conditiile in care, sustine el, "majoritatea Curtii Constitutionale este compusa din membri si simpatizanti ai PSD sau rude ale unor membri ai acestui partid, iar ei nu puteau vota impotriva celor care i-au inventat ca personalitati publice".

El a adaugat ca decizia Curtii dovedeste faptul ca Alianta D.A. nu si-a calculat bine resursele pe care le are in Parlament. "Este o infrangere grea pentru cei de la putere, care ii face pe oameni sa inteleaga ca exista un echilibru intre fortele politice din Parlamentul Romaniei si ca un organism precum Curtea Constitutionala are propriile sale reguli", a spus analistul.

"HOTARAREA ESTE IMORALA"


Cristian Parvulescu
analist politic

Potrivit presedintelui Asociatiei Pro Democratia, Cristian Parvulescu, deciziile Curtii Constitutionale sunt inatacabile, dar, din punctul sau de vedere, hotararea privind Regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului este "imorala", in conditiile in care unii dintre judecatori se aflau in conflict de interese.

"Ma refer la patru din cei noua membri ai Curtii, care ar fi trebuit sa aiba bunul-simt si sa nu participe la luarea deciziei, pentru ca fie au facut parte din guvernele Vacaroiu si Nastase, fie sunt apropiati ai celor doi", a spus analistul politic Cristian Parvulescu.

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Vladimir Putin: Israel este o ţară rusofonă

Vladimir Putin: Israel este o ţară rusofonă
Rusia consideră Israelul drept o ţară rusofonă, a afirmat preşedintele rus, Vladimir Putin, în cadrul unui discurs rostit săptămâna aceasta, la Moscova, în cursul unui eveniment organizat de „United Israel Ap...

Cel mai bătrân supravieţuitor austriac al Holocaustului a murit la vârsta de 106 ani

Cel mai bătrân supravieţuitor austriac al Holocaustului a murit la vârsta de 106 ani
Cel mai bătrân supravieţuitor austriac al lagărelor morţii, Marko Feingold, a murit joi la vârsta de 106 ani, a anunţat vineri comunitatea evreiască din Viena (IKG), relatează AFP. În pofida vârstei sale,...

Twitter anunţă suspendarea a mii de conturi legate de guverne străine pentru dezinformare

Twitter anunţă suspendarea a mii de conturi legate de guverne străine pentru dezinformare
Twitter a anunţat vineri că a suspendat mai multe mii de conturi legate de guverne străine şi acuzate de răspândirea de informaţii false pe reţeaua socială, informează AFP şi Reuters. „În acord cu...

Turcia: Doi jurnalişti ai „Bloomberg”, judecaţi pentru un articol despre căderea lirei

Turcia: Doi jurnalişti ai „Bloomberg”, judecaţi pentru un articol despre căderea lirei
Doi jurnalişti turci ai agenţiei americane de presă „Bloomberg”, acuzaţi că au încercat să saboteze economia turcă, după un articol despre căderea lirei, au compărut vineri în faţa unui tribunal din...

Tânără, înjunghiată mortal de iubitul ei. Suspectul este căutat de poliţie

Tânără, înjunghiată mortal de iubitul ei. Suspectul este căutat de poliţie
O tânără de 20 de ani din judeţul Hunedoara a fost înjunghiată mortal, vineri seara, în parcul din spatele Catedralei Mitropolitane din Timişoara, suspect fiind iubitul ei, de 31 de ani, identificat şi căutat...

 Angajat american al FedEx, acuzat de China de trafic cu arme

 Angajat american al FedEx, acuzat de China de trafic cu arme
Un angajat american al FedEx, reţinut şi închis în China în urmă cu o săptămână, după care a fost eliberat, este suspectat de implicare în contrabandă cu arme şi muniţii, a transmis vineri Beijingul,...

SUA: Producătorul american de arme Colt suspendă fabricarea puştilor pentru civili

SUA: Producătorul american de arme Colt suspendă fabricarea puştilor pentru civili
Producătorul american de arme Colt a anunţat joi că suspendă fabricarea puştilor de asalt, inclusiv modelul AR-15, pentru piaţa civilă, considerând-o saturată, transmite EFE. „În ultimii ani, piaţa...

Parlamentul European a anunţat nominalizările pentru Premiul Saharov pe 2019

Parlamentul European a anunţat nominalizările pentru Premiul Saharov pe 2019
Parlamentul European a anunţat, la Strasbourg, nominalizările pentru Premiul Saharov pe 2019, reprezentate de şapte personalităţi sau entităţi, printre care opozantul rus Aleksei Navalnîi, relevă un comunicat de...

Pe cine vede Ion Cristoiu în turul doi al alegerilor prezidenţiale din toamnă

Pe cine vede Ion Cristoiu în turul doi al alegerilor prezidenţiale din toamnă
Ion Cristoiu a spus cine va intra, în opinia sa, în turul doi al alegerilor prezidenţiale din toamnă. Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă vor ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale, în opinia lui Ion...

Scrutin legislativ fără câștigător. Impasul politic din Israel se prelungește

Scrutin legislativ fără câștigător. Impasul politic din Israel se prelungește
Rezultatele cvasidefinitive ale alegerilor legislative din Israel, publicate vineri de comisia electorală, au confirmat impasul politic, niciunul dintre partidele plasate pe primele două poziţii neputând forma o...

Toamna se numără borcanele cu miere

Toamna se numără borcanele cu miere
Miere, polen, propolis, lăptişor de matcă, suplimente nutritive, produse cosmetice şi preparate naturale, echipamente pentru apicultori - toate acestea sunt disponibile la ediţia de toamnă a Târgului Naţional al...

Tenis în ajutorul celor defavorizaţi

Tenis în ajutorul celor defavorizaţi
Asociaţia The Social Incubator organizează turneul Tenis pentru Fapte Bune, care susţine cauza tinerilor instituţionalizaţi din România, în special a celor care părăsesc sistemul de protecție a...

Elev, găsit mort în sala de meditaţii a unui liceu din Miercurea Ciuc

 Elev, găsit mort în sala de meditaţii a unui liceu din Miercurea Ciuc
Un elev în vârstă de 17 ani a fost găsit vineri mort în sala de meditaţii a unui liceu din Miercurea Ciuc, cu o plagă înţepată la nivelul inimii, medicii de la Serviciul de Ambulanţă afirmând că ar fi...

Kelemen Hunor: Întârzierea depunerii moţiunii nu e de bun augur

Kelemen Hunor: Întârzierea depunerii moţiunii nu e de bun augur
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Constanţa, că formaţiunea politică pe care o reprezintă va vota moţiunea de cenzură, neschimbându-se nimic în acest sens, menţionând totodată că...

Animaţie pe străzile Capitalei, la aniversare

Animaţie pe străzile Capitalei, la aniversare
În acest sfârşit de săptămână se organizează două evenimente dedicate aniversării a 560 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului. Pe bulevardul Unirii vor fi concerte şi activităţi pentru...
Serviciul de email marketing furnizat de