x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bancile, scutite de solidaritate de senatori

Bancile, scutite de solidaritate de senatori

de Aniela Nine    |    27 Apr 2011   •   16:39

Senatorii au respins, miercuri, propunerea legislativă a PDL prin care băncile ar fi virat anual la bugetul asigurărilor sociale de stat, pe o perioadă de trei ani, o taxă de 2,5% din profitul net realizat. Iniţiatorii susţineau că în acest fel, timp de trei ani, băncile şi-ar fi putut arăta solidaritatea faţă români care, prin efortul lor, vor rambursa în următorii ani banii împrumutaţi de la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, legea fiind astfel "o necesitate pentru statul român”. O taxă asemănătoare este în vigoare şi în alte state precum Ungaria, au precizat iniţiatorii, subliniind caracterul temporar al acestei măsuri. Decizia finală va fi luată de Camere Deputaţilor.

×