x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Barna spune că angajarea răspunderii pe buget deschide un precedent periculos

Barna spune că angajarea răspunderii pe buget deschide un precedent periculos

12 Dec 2019   •   12:15
Barna spune că angajarea răspunderii pe buget deschide un precedent periculos

Angajarea răspunderii pe bugetul pentru anul viitor deschide un precedent periculos, iar poziţia USR este că acesta trebuie dezbătut de Parlament, a declarat joi preşedintele formaţiunii, Dan Barna.

El a precizat că acest subiect a fost discutat joi cu premierul Ludovic Orban.

"Am discutat despre calendarul de adoptare a bugetului de către Parlament. I-am spus foarte clar premierului Orban că poziţia USR este că bugetul trebuie dezbătut în Parlament. Este ideea aceasta de eventuală angajare a răspunderii - ar deschide un precedent foarte periculos, nu neapărat referitor la prezentul Guvern, dar orice guvern din viitor va putea să evite dezbaterile din Parlament pe cele mai importante legi. Pentru că, dacă vorbim de dezvoltarea României şi de cum funcţionează această ţară, bugetul este de departe cea mai importantă lege. Ori ţinem foarte mult ca principiul dezbaterii din comisii, dezbaterii din Parlament să fie respectat. Acest subiect a fost foarte explicit", a declarat Barna la Parlament.

Liderul USR a menţionat că a discutat cu premierul Orban ca bugetul să fie construit "în zona unui deficit de 3%".

"Am vorbit şi despre dorinţa USR şi s-a văzut şi din amendamentul depus în această dimineaţă ca bugetul să fie construit în zona unui deficit de 3%. (...) Necesitatea de a păstra deficitul de 3% nu este numai un principiu de contract şi de angajament ale României pe plan european, este o miză pentru a nu intra într-o logică de creştere a dobânzilor şi de inflaţie pe care BNR să nu le mai poată controla", a argumentat Dan Barna.

Întrebat dacă va depune o sesizare la CCR în cazul în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe buget, Barna a spus că "rămâne de văzut dacă premierul îşi va angaja răspunderea pe cea mai importantă lege a statului" şi în funcţie de aceasta USR va vedea care sunt paşii de urmat. "Pentru USR, miza dezbaterii bugetului în Parlament una asumată clară, explicită, i-am spus-o făcut niciun fel de echivoc premierului'", a adăugat el.

Un alt subiect al discuţiilor dintre liderul USR şi premierul Orban s-a referit la modificarea legislaţiei electorale.

"Rămân optimist în privinţa modificării legislaţiei electorale, astfel încât cetăţenii să poată să-şi alege primarii în două tururi aşa cum e normal legitim, firesc şi democratic", a spus Dan Barna.

În ceea ce priveşte perspectiva alegerilor anticipate, el a menţionat că acest subiect va fi analizat mai detaliat anul viitor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dan Barna