x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu, absent la nunta fiicei lui Blaga

Băsescu, absent la nunta fiicei lui Blaga

de Oana Stancu Zamfir    |    23 Iun 2008   •   00:00

Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a fost sîmbătă socru mic. Marele absent a fost preşedintele României, Traian Băsescu, “prietenul” declarat al lui Blaga în campania electorală.

Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a fost sîmbătă socru mic. “Sînt foarte emiţionat. Este o vorbă: nici un ginere nu este prea bun pentru un tată de fată”, a glumit el, urîndu-i fiicei sale, Agathe, şi alesului ei, Ionuţ Rudeanu, să aibă o căsnicie la fel de fericită ca a lui. Ginerele vine dintr-o familie pe­se­distă. Unchiul său este Mihail Rudeanu, fost preşedinte al CJ Hunedoara şi al filialei PSD şi, de asemenea, cuscrul fostului preşe­dinte al CJ Gorj, Nicolae Mischie. Naşii au fost Florin Muntean, fost deputat PD de Sibiu, prietenul lui Vasile Blaga încă din armată, şi Napoleon Săvescu, istoric, pre­şedinte al societăţii “Dacia Revival International” din New York. Cu­nunia civilă a fost oficiată chiar de primarul Neculai Onţanu (PSD), care-şi declara sprijinul pentru Vasile Blaga în turul doi.

După cununia religioasă de la Biserica Elefterie, circa 600 de invitaţi au fost aşteptaţi la Palatul Ştirbei din Buftea. Colegii de partid ai lui Blaga – Emil Boc, Adriean Videanu, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Radu Berceanu, Anca Boa­giu, apoi mai tinerii Sebastian Bodu, Raluca Turcan şi Cristian Boureanu (cu soţia – Valentina Pe­linel), primarii Falcă de la Arad(cu socrul Seculici) şi Scripcaru de la Braşov, Poteraş de la Sectorul 6 şi viceprimarul Murgea­nu de la Capitală. Chiar şi Elena Udrea a fost la nuntă, care nu e într-o relaţie tocmai amicală cu Blaga. Într-o rochie neagră, trasparentă, alături de soţul Dorin Cocoş. Oamenii de afa­ceri George Păunescu, Micula, Po­rumboiu, dar şi celebrul imobiliar Puiu Popoviciu, subiect de atac contra PD-L în recenta campanie electorală.

Şefii serviciilor nu au lipsit nici ei de la petrecerea fostului ministru de Interne: George Maior (venit la miezul nopţii de la nunta Ponta-Daciana la care era naş), Mihai Răzvan Ungureanu, dar şi celebrul “Vulpea” Virgil Ardelean de la “Doi şi un sfert”.

Marele absent a fost preşedintele României, Traian Băsescu, “prietenul” declarat al lui Blaga în campania electorală. Avea locuri re­zer­vate la masă cu Stolojan, semn că nu a anunţat că nu vine.

×
Subiecte în articol: politic blaga