x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Criza guvernamentală e artificială. Îi recomand lui Ponta să cedeze şi să-l numească pe Iohannis vicepremier

Băsescu: Criza guvernamentală e artificială. Îi recomand lui Ponta să cedeze şi să-l numească pe Iohannis vicepremier

19 Feb 2014   •   20:06
Băsescu: Criza guvernamentală e artificială. Îi recomand lui Ponta să cedeze şi să-l numească pe Iohannis vicepremier

Preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel public la liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu de a se împăca, sugerându-i premierului să fie primul care cedează, acceptându-l pe liberalul Klaus Iohannis în funcţia de vicepremier.

"Fac un apel la cei doi lideri ai USL să revină la raţiune. Nici unii, nici alţii nu vor să se despartă, dar au orgolii. Îi propun public premierului să cedeze la solicitarea PNL de a-l avea pe Iohannis vicepremier. Ar debloca lucrurile şi Guvernul ar deveni funcţional. Nu ne mai putem juca de-a Guvernul. Doi politicieni lipsiţi de maturitate se joacă de-a Guvernul în condiţiile în care la graniţă avem aproape un conflict deschis în Ucraina", a spus Băsescu.

"Este inadmisibil când vezi ce-i în frontiera de nord, tu să te mai joci de-a stabilitatea guvernului. Dacă am avea stabilitate aş zice: hai să ne consultăm. Apelul meu public este să găsească rapid o formulă rezonabilă. Nu-i niciun capăt de ţară dacă Iohannis devine vicepremier", a spus preşedintele.

Iată mai jos principalele declaraţii ale preşedintelui:

Fac un apel la doamna ministru Câmpeanu. Dacă ştie că soţul domniei sale nu este invalid, nu are un handicap sever care să justifice încadrarea în categora I de invaliditate, să-şi prezinte demisia. Dacă este adevărat că el conduce, duce nepotul la şcoală, să-şi prezinte demisia şi să închidă subiectul pentru că aşază o pată urâtă pe emblema Guvernului şi aşa şifonată de corupţie.

De asemenea, l-aş ruga public pe Victor Viorel Ponta s-o revoce pe doama Ştefania Duminică, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, pentru plagiat. Ştiu că îi este greu, dat fiind că nu s-a revocat pe sine însuşi pentru plagiat, dar doamna aceasta nu mai are niciun fel de autoritate şi este bine să plece.

Aş mai semnala ca atitudini nocive pentru credibilitatea României votul dat în Parlament acum două zile în privinţa punerii la dispoziţie pentru arestare a domului deputat Vlad Cosma. Consider că Parlamentul nu are dreptul să se constituie Justiţiei. Mult mai potrivit e ca decizia de arestare sau nearestare să o ia un judecător, nu un vot politic încurajat prin prezenţa în Parlament, la vot, a lui Victor Ponta.

Victor Ponta, acum câteva luni, se făcea scut în faţa baronului de Argeş. Şi de data aceasta, Victor Ponta a ţinut să fie solidar cu hoţii confirmând ceea ce eu apreciez ca şi conduită a acestui premier, că e corupt, fără valori morale, doar cu interese politice.

Cei 222 de parlamentari ai PSD, UNPR şi PC care au împiedicat cursul justiţiei, în frunte cu Viorel Ponta şi Dragnea au o mare responsabilitate pentru felul în care activitatea Parlamentului va fi reflecată în viitorul raport MCV. Interesul lor de gaşcă este deasupra interesului public.

Şi dezbaterea publică şi realităţile mă obligă să cer Parlamentului revocarea imediată a conducerii ASF-ului. ASF-ul este o cloacă în care şi-au găsit loc de parcare toţi clienţii politici, altfel profund incompetenţi şi nepregătiţi pentru această muncă. Fie că vorbim de Radu Ruşanu, Dăianu, Ursache, soţia domnului Chiţoiu, Dan Mircea Popescu, fie că vorbim de doamna Zgonea, de consilierii primului ministru, toată această cloacă trebuie curăţată de la ASF şi făcut din ASF o instituţie cu probitate morală. 

Dacă priviţi cu atenţia la clientela din ASF, parcă ar fi arborele genealogic al USL. Îi găseşti cu rude, năşii, cumetrii, toată lista de clientelă. Arborele genealogic al USL, asta e ASF. De aceea cer Parlamentului, cel care controlează ASF, să îşi ia rolul în serios şi să cureţe ASF organizând un sistem de desemnare a conducerii ASF şi a personalului din ASF care să elimine clientelismul şi incompentenţa. Nu ne putem juca cu o piaţă de 10 miliarde de euro.

Domul Ruşanu, domnul Dăianu şi domnul Ursache sunt cel mai bine plătiţi din lume pentru incompetenţa lor. Nu găsim alţii mai bine plătiţi ca ei în alte ţări. Niciunul din ei nu are competenţe. Se puteau selecta oameni care lucrează efectiv pe piaţa de capital.

Nu aş spune încă că e criză politică, pentru că nu mai avem o criză politică, avem o criză de oameni lipsiţi de responsabilitate şi maturitate. Mă refer aici şi la Victor Ponta şi la Crin Antonescu. Dar faptul că de mai bine de 3 săptămâni, Guvernul, partidele aflate la guvernare se află într-o dispută de orgolii este de natură să întârzie lucruri importante. De exemplu acordul de parteneriat între Guvern şi Comisia Europeană pentru repartizarea bugetului pentru 2014 - 2020.

Prima formă au trimis-o în iunie, au primit un răspuns foarte acid legat de lipsa de competenţă şi viziune, au promis că revin cu un nou proiect în ianuarie şi pentru că sunt preocupaţi de efectele disputelor lor de orgolii au amânat trimiterea în luna ianuarie pentru luna februarie.

×