x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: "Decizia în cazul Ridzi, inadmisibilă”

Băsescu: "Decizia în cazul Ridzi, inadmisibilă”

de Monica Iordache Apostol    |    08 Dec 2010   •   21:47

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în această seară la TVR că decizia Comisiei juridice în cazul MonicăI Iacob Ridzi este inadmisibilă din punctul de vedere al PDL, menţionând că speră ca plenul Camerei Deputaţilor  să fie "mai înţelept".

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a respins marţI cererea procurorilor de a extinde cercetarea penală în cazul Monică Iacob Ridzi şi de a percheziţiona calculatorul pe care aceasta a stocat documentele în timpul mandatului de la conducerea Ministerului Tineretului. Extinderea percheziţiei s-a respins cu 11 voturi contra şi 9 pentru, iar percheziţia electronică cu 13 voturi împotrivă şi 7 pentru.

În ambele cazuri a existat un vot nul. Conform unor surse din comisie, deputaţii Puterii au motivat respingerea percheziţiei prin faptul că acel calculator aparţine Ministerului, iar în el sunt stocate şi documente ale succesoarei lui Ridzi, Sorina Plăcintă. Raportul Comisiei juridice trebuie votat şi de plenul Camerei Deputaţilor. Monica Iacob Ridzi este cercetată penal pentru abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi infracţiuni la legea contabilităţii.

×