x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu, ignorat la aniversarea Senatului

Băsescu, ignorat la aniversarea Senatului

de Gabriela Antoniu    |    16 Iun 2014   •   20:30
Băsescu, ignorat la aniversarea Senatului
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images
Călin Popescu Tăriceanu a decis să nu-l invite azi pe şeful statului la şedinţa solemnă
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat ieri că şeful statului, Traian Băsescu, nu a fost invitat la şedinţa solemnă de azi a plenului Senatului organizată cu ocazia aniversării a 150 de ani de activitate. “Biroul Permanent m-a mandatat să fiu cel care stabileşte asupra componenţei listei persoanelor invitate şi decizia pe care am anunţat-o cu o săptămână în urmă în acest fel a rămas în continuare valabilă, deci nu s-a schimbat nimic (n.r. – preşedintele Traian Băsescu nu este invitat)”, a declarat ieri Tăriceanu, la finalul şedinţei conducerii celor două Camere ale Parlamentului. Tăriceanu a adăugat că la şedinţa de azi au fost invitaţi cei doi foşti preşedinţi ai României, Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, reprezentantul familiei regale, principesa moştenitoare, foştii preşedinţi ai Senatului de după 1990, reprezentanţi ai Curţii Constituţionale, preşedintele Academiei Române, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, premierul şi membri ai Guvernului. Anterior, vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, a anunţat că decizia cu privire la invitarea lui Traian Băsescu la sesiunea festivă va aparţine în exclusivitate lui Călin Popescu Tăriceanu. “Grupul parlamentar PDL a transmis o scrisoare Biroului Permanent în legătură cu invitarea preşedintelui Traian Băsescu la această sesiune solemnă. La discuţiile care au avut loc pe marginea acestei scrisori a răspuns domnul preşedinte Tăriceanu, argumentând motivele pentru care domnia sa nu a făcut această invitaţie. La solicitarea Grupului PDL s-a trecut la vot şi s-a aprobat cu şase voturi pentru şi două împotrivă ca în această problemă decizia să aparţină exclusiv preşedintelui Senatului, care, de altfel, a şi semnat toate invitaţiile care au fost înaintate până acum pentru participanţii la această sesiune solemnă”, a precizat Dumitrescu.

De ce nu a fost invitat Băsescu
Săptămâna trecută, preşedintele Senatului a explicat de ce Traian Băsescui nu se regăseşte pe lista de invitaţi la şedinţa solemnă a Senatului. “Nu vreau să creăm un moment penibil, ţinând cont că preşedintele României a militat constant pentru un Parlament unicameral, deci desfiinţarea Senatului, iar la festivitatea din ziua de 17 iunie se va vorbi cu precădere nu numai despre tradiţia Senatului, ci şi despre rolul Senatului în perspectiva următorilor ani”, a explicat Tăriceanu. El l-a acuzat pe şeful statului că pe durata mandatului său a decredibilizat “cu perseverenţă” Parlamentul. “Cred în continuare, mai ales în cazul unei ţări ca România, în virtuţile sistemului bicameral. Din păcate, preşedintele României, în toată perioada mandatului său, nu a făcut decât cu multă determinare şi perseverenţă să decredibilizeze instituţia Parlamentului, aşa încât, în acest moment festiv, nu cred că prezenţa domniei sale este una oportună în aula în care vom sărbători acest eveniment”, a spus Tăriceanu. Şeful Senatului a ţinut să precizeze că neinvitarea preşedintelui nu este o decizie luată în nume personal. “Senatul este o instituţie care are în fruntea sa un preşedinte, care are în principal rolul de reprezentare şi de moderator. Am discutat acest lucru în Biroul Permanent, a fost un consens în această privinţă, că nu are rost să facem invitarea preşedintelui. În final, sigur, că pentru trimiterea invitaţiilor eu am semnat, am pus viza mea pe acea listă”, a explicat Tăriceanu.

×
Subiecte în articol: aniversare senat traian basescu