x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu îi răspunde lui Ponta: Introducerea accizei la combustibil este un abuz împotriva populaţiei, un act de sadism!

Băsescu îi răspunde lui Ponta: Introducerea accizei la combustibil este un abuz împotriva populaţiei, un act de sadism!

31 Mar 2014   •   15:24
Băsescu îi răspunde lui Ponta: Introducerea accizei la combustibil este un abuz împotriva populaţiei, un act de sadism!
Sursa foto: Alex MICSIK

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la Palatul Cotroceni, că "nu există niciun document între Guvern şi FMI prin care România să fie obligată să introducă acciza la combustibil. Scuza asta e o minciună", a afirmat Traian Băsescu.

Cele mai importante declaraţii ale lui Traian Băsescu:

- Observ ca azi premierul a muncit din greu, a facut foarte multe declaratii, ceea ce inseamna munca lui de premier, si n-as vrea sa ramina fara raspuns

- Legat de ceremonia de marcare a zece ani de la intrarea in NATO. Am inteles ca pot sa participe doar cei care s-au implicat in procesul de aderare. Chiar daca nu mi se pare ca are dreptate, ii spun ca am fost foarte implicat in acest proces. Am fost ministru in 96-2000, am urmat toti pozitia favorabila NATO in conflictul cu Serbia

- Ca opozant, vorbeam de axa Londra-Washington, axa pe care premierul mai incearca s-o strimbe acum, s-o mai duca si prin alte zari, dar lucrurile merg inainte

- Daca am merge pe logica lui Ponta, ce cauta la Ziua Unirii, ca nu l-am vazut in suita lui Cuza? Desi poate a luat un act al Unirii si a pus o semnatura plagiata pe el (rizind). Are fracturi de logica. Dar cele mai grave frinturi de logica sint cele legate de introducerea accizei pe carburant

- Nu exista nici un document intre guvern si FMI prin care Romania sa fie obligata sa introduca acciza. Scuza pe care o spune Ponta, ca ne-a obligat FMI, e o minciuna. Asa cum nu exista in documentele cu FMI electorata, despre care vad ca nu mai vorbeste mare lucru acum

- Referitor la cresterea pretului la combustibil, Ponta imi reproseaza ca nu i-am scris si premierului Boc. Nu i-am scris, recunosc, dar iata motivele: in primul rind pentru ca Romania are un tratat de aderare la UE, si in acest tratat (daca nu l-a pierdut ca pe contractul cu Bechtel) la pagina 156, se gaseste un punct 4a, care spune ca Romania va introduce acciza de 359/mia de litri benzina pina la 1 ianuarie 2011. Acelasi tratat spune ca Romania trebuie sa introduca accize 330 euro/mia de litri motorina pina la 1 ianuarie 2013

- Deci Romania si-a respectat ce scria in Tratatul de aderare negociat in 2004 cind Victor ponta era seful corpului de control al premierului Nastase. Eu vreau sa subliniez ca nu poti sa minti in spatiul public mai ales cind esti premier. Nu se poate guverna doar cu minciuni

- Nu puteam sa-l cert pe Emil Boc pentru ca in criza, paradoxal, datorita scaderii masive a productiei in tarile OPEC, pretul barilului de petrol a crescut, ca si cotatia de la Bursa din Londra. Vreau sa subliniez inca o data, si pentru Victor Viorel, ca eu imi asum parteneriatul cu guvernul Emil Boc, si cele bune, si cele rele. Stiu ca s-au intimplat lucruri rele populatiei in mandatul Boc, si acelea au fost solutiile care Romania sa nu mai fie in criza. Nu aveam bani de salarii, de pensii, si a trebuit sa gasim solutii. Singura solutie pe care o resping de atunci a fost cresterea TVA. Dar s-a preferat in coalitie aceasta solutie

- O spun inca o data: ar fi fost dramatic daca premier al Romaniei ar fi fost Victor Viorel, sustinut si de Crinut

- Venind la acciza pe care premierul se cramponeaza sa o introduca. Ea este o suferinta inutila pentru economie si pentru populatie. Obligatiile din tratatul cu UE ni le-am implinit, iar masura luata de Ponta este una abuziva impotriva economiei si populatiei. Nu e nevoie de ea. Poate reduce cheltuielile unde nu sint necesare, nu e nevoie de acciza. Practic, miza lui Ponta prin aceasta taxa suplimentara de 42 de bani este sa-si creeze resurse pentru alimentarea baronilor in vederea campaniilor electorale din acest an. Sursele pe care guvernul le are in bugetul de stat le-am mai spus: excesul de finantare de la ministerul Dezvoltarii, al lui Dragbea. Acolo are fonduri pe care le poate reduce. Poate sa ia fara grija 1,2 - 1,5 mld din bugetul care a crescut exponential in acest an. Are un excedent de circa 600 milioane lei la Serviciul datoriei externe. Are excedente si la asistenta sociala, in mod cert

- Cred ca si un act de sadism, vrea sa-si arate puterea de premier, nu inteleg ce-l mina. Dincolo de faptul ca baronii au pus piciorul in prag si l-au amenintat ca nu scot oamenii la vot, Ponta a mai lansat si intelegerea pe care a facut-o cu transportatorii. E un lucru complicat

- Am aflat ca Victor Viorel spune ca vor lua banii inapoi cei care vor alimenta cinstit. Victor Viorel, iti spun de acum: "Or sa primeasca Finantele camioane de facturi pentru oameni care nu au alimentat niciodata, si vei da inapoi echivalentul a 4 centi, ceea ce va fi o lovitura pentru bugetul de stat". uint convins ca imaginatia romanilor va functiona. Unii vor fi prinsi, altii vor fi tolerati. Se va introduce in sistemul fiscal ceva greu de administrat. Vor fi costuri de administrare foarte mari. Vor trebui sa gaseasca functionari care sa se uite in bonurile de alimentare. Cum vor scoate atunci cind pe bon va fi si combustibil, si covrigi? Va fi o munca titanica, in care multi oameni vor plati nevonovati cind va veni controlul in urma lor. Se creeaza o nisa de evaziune foarte mare.

- Nu am nicio ezitare sa spun ca vor fi pacaliti si agricultorii. Inteleg ca ministrul Constantin a anuntat o compensare partiala. Dupa ce s-au introdus atatea taxe pentru agricultori, o crestere a costului la combustibil e tot ce-si mai doreau

- De ce firmelor le acorzi o rambursare, iar populatiei nu? Sunt foarte multi oameni care folosesc masina personala ca sa ajunga la serviciu. E o discriminare grosolana

- Eu cred ca cea mai buna solutie este renunatrea, in ultimul moment, la aceasta acciza. Daca ar fi fost o necesitate, n-as fi spsu nimic. Dar este o nevoie politica, sa dea bani baronilor

- Daca nu intelege de unde poate reduce din cheltuielile bugetului de stat fara sa introduca acciza, eu pot să ii arat in 30 de minute.

×