x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Basescu, la investirea lui Pascu: Numai gura e de Tariceanu!

Basescu, la investirea lui Pascu: Numai gura e de Tariceanu!

de Oana Stancu Zamfir    |    12 Iul 2006   •   00:00
Basescu, la investirea lui Pascu: Numai gura e de Tariceanu!

Prea multa vorba si prea putine fapte! Asa a caracterizat presedintele Basescu activitatea Guvernului la ceremonia de depunere a juramantului de catre vicepremierul PC, Bogdan Pascu.

Seful statului l-a felicitat pe Pascu pentru numirea in aceasta functie, dar si pentru tineretea sa, apreciind ca prezenta lui in Guvern ar putea fi un element "catalizator" in privinta unor decizii necesare Romaniei.

Sfaturile acordate vicepremierului au fost insa inca o palma pe obrazul lui Tariceanu. "Sper ca veti fi un membru al Guvernului care va renunta sa afiseze teme neesentiale si va pune accent pe respectarea programului cu care Guvernul a fost investit. Este deja mult prea multa vorba pe langa programul de guvernare si poate mai putina consistenta in indeplinirea unor angajamente asumate in fata Parlamentului", i-a spus Basescu lui Pascu.

JOVIAL. Bogdan Pascu a vorbit si el despre "ofensiva tinerilor", PC fiind formatiunea care a incredintat cele mai importante functii unor oameni foarte tineri, si a promis sa aduca "un plus de valoare Guvernului". Emotiile vizibile ale vicepremierului s-au datorat nu doar ceremoniei la care luau parte seful statului, premierul, numerosi ministri si colegi de partid, ci si fiul sau de 8 ani, Adrian Mihai Pascu. Deloc inhibat, pustiul s-a fotografiat cu presedintele si au schimbat cateva replici in engleza.

×
Subiecte în articol: politic pascu