x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu, la Palatul Elysee

Băsescu, la Palatul Elysee

de Lavinia Dimancea    |    18 Mai 2009   •   00:00
Băsescu, la Palatul Elysee
Sursa foto: /www.presidency.ro

Preşedintele Traian Băsescu a început astăzi o vizită oficială de două zile în Franţa, la invitaţia omologului său, Nicolas Sarkozy. Însoţit de miniştrii Elena Udrea, Cristian Diaconescu, Adriean Videanu şi Radu Berceanu, precum şi de fostul tenismen Ilie Năstase, şeful statului român a fost primit cu onoruri militare la Palatul Elysee de către preşedintele Sarkozy.



Potrivit Mediafax, Băsescu s-a mai întâlnit astăzi cu Bernard Accoyer, preşedintele Adunării Naţionale şi are programată în cursul zilei o discuţie cu premierul Francois Fillon, iar seara, la Ambasada României, o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti. Înainte de a pleca spre Paris, Băsescu a declarat că obiectivul deplasării în Franţa este consolidarea parteriatului strategic cu această ţară, că vizita va avea "un caracter pronunţat de lucru", iar elementul central va fi un dejun de lucru.

El a arătat că miniştrii care îl însoţesc vor avea şi momente de program separat pe domeniile lor de activitate şi a precizat că pe parcursul vizitei nu vor exista declaraţii de presă.


Ajutor pentru România
În timpul dejunului de la Palatul Elysee, preşedintele francez i-a oferit omologului său român "cooperarea Franţei, cunoştinţele sale şi ale întreprinderilor sale" pentru construirea unei a doua centrale nucleare în România, a anunţat Preşedinţia Franceză, citată de AFP şi Mediafax.

Potrivit sursei citate, şeful statului român a confirmat că România are în vedere folosirea unei tehnologii nucleare europene pentru acest proiect. Palatul Elysee a mai precizat că, în afara unei eventuale cooperări nucleare, cei doi şefi de stat au discutat şi despre "necesitatea ca Europa să se doteze cu o veritabilă politică energetică", în special pentru a putea să negocieze de pe poziţii de forţă cu Rusia, principalul său furnizor de gaze naturale.


Reproşuri
În plus, surse oficiale franceze susţin că cei doi şefi de stat au abordat şi situaţia diplomatică existentă între România şi Republica Moldova. În acest context, Băsescu a apreciat ca poziţia Comisiei Europene ar fi putut să fie mai fermă, iar Sarkozy a reafirmat că poziţia Franţei este de a sprijini întotdeauna un stat membru.

Legat de problema energiei, precizează aceleaşi surse, Băsescu ar fi spus că "Rusia are vocaţia de a se impune în faţa vecinilor, mai ales în problema energiei". "Trebuie să avem o politică a energiei coerentă, iar Europa trebuie să se afirme în ceea ce priveşte politica europeană energetică", i-ar fi răspuns Sarkozy.

Pe de altă parte, cei doi preşdinţi au abordat şi subiectul crizei economice mondiale, preşedintele Franţei arătând că planul european a salvat sistemul bancar din Europa. Conform surselor citate, întâlnirea s-a desfăşurat într-o ambianţă amicală.

×
Subiecte în articol: politic