x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu nu demisionează, ci alege referendumul

Băsescu nu demisionează, ci alege referendumul

de Gabriela Antoniu    |    20 Apr 2007   •   00:00
Băsescu nu demisionează, ci alege referendumul

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a anunţat astăzi că a ajuns la concluzia că cea mai bună soluţie pentru România este participarea sa la referendumul care va fi organizat ca urmare a suspendării sale din funcţie. (Citiţi declaratia integrală)

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a anunţat astăzi că a ajuns la concluzia că cea mai bună soluţie pentru România este participarea sa la referendumul care va fi organizat ca urmare a suspendării sale din funcţie.

"Ne vedem la vot peste 30 de zile", a spus Traian Băsescu. El a precizat că va rezerva perioada următoare contactului "strâns" cu populaţia, întâlnirilor cu oameni din mediul rural şi urban, gândirii unui mod de abordare a rolului de preşedinte, conform Constituţiei şi interesului naţional.

Vă prezentăm declaraţia integrala a lui Traian Băsescu

"Curtea Constituţională a validat hotărârea parlamentului, aşa că tot astăzi începe şi interimatul domnului Văcăroiu. În ceea ce mă priveşte, după cum ştiţi, la un moment dat, am anunţat că voi demisiona, dacă se produce suspendarea în parlament. Speram că acest lucru va antrena o competiţie electorală cinstită între liderii partidelor şi în acelaşi timp speram că ar fi fost posibil ca un astfel de gest să antreneze şi alegeri anticipate pentru parlament. Din păcate, ceea ce am văzut ieri în Parlamentul României m-a convins că în nici un caz larga majoritate antiprezidenţială nu ar fi acceptat alegerile anticipate. Mai mult decât atât, probabil, într-o scăpare generată de emoţie şi tensiune, primul ministru a afirmat ieri că demisia preşedintelui ar fi proba că preşedintele şi-a pierdut dreptul moral de a mai candida. Mai mult decât atât, astăzi, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Bogdan Olteanu, a declarat fără ezitare că se prefigurează schimbarea Legii electorale. Toate acestea mă îndreaptă către o concluzie, şi anume aceea că suspendarea era doar un punct în programul de eliminare a politicianului Traian Băsescu din competiţia politică. În cursul zilei de ieri şi de astăzi, am primit foarte multe semnale externe care reclamă o rapidă restabilire a stabilităţii politice în România. Pe fondul intenţiilor pe care le pot anticipa, exprimate deja de foarte mulţi politicieni, este clar că o demisie ar fi accentuat criza politică şi ar fi prelungit-o probabil până în iulie, august, septembrie chiar, când s-ar fi putut organiza alegeri prezidenţiale ca efect al demisiei. Din acest motiv şi considerând că un gest de fair-play nu ar fi primit din partea majorităţii antiprezidenţiale un răspuns similar, am luat decizia că cea mai bună soluţie pentru România în momentul de faţă, soluţie care să pună capăt cel mai rapid crizei politice, este participarea mea la referendum, deci urmarea căii constituţionale, aceea de a mă prezenta într-un referendum pentru menţinere în funcţia de preşedinte sau pentru revocare din funcţie./lc/ Sper ca acest referendum să fie organizat de guvern în termenii constituţionali, adică 30 de zile de acum înainte. Decizia pe care am luat-o este generată, probabil, şi de experienţa de viaţă pe care o am şi anume, aceea că atunci când trebuie să optezi pentru o soluţie sigură pentru ţară este corect să pui înaintea intereselor politice, legate de eventuale alegeri, interesul naţional, care reclamă imediat trecerea la un regim de stabilitate. ştiu că anunţul meu va genera pentru unii regrete, pentru alţii dezamăgire şi pentru cei care doreau eliminarea mea din viaţa politică o enormă supărare şi necesitatea schimbării strategiilor. Dar viaţa nu este întotdeauna aşa cum o planifici. Altfel spus, ne vedem la vot peste 30 de zile. Faptul că am renunţat la demisie nu mă fereşte de confruntarea cu electoratul. Perioada următoare este o perioadă pe care o voi rezerva atât unui contact strâns cu populaţia, o voi rezerva întâlnirilor cu oameni din mediul rural şi din mediul urban, o voi rezerva gândirii unui mod de abordare a funcţiei de preşedinte al României în baza prevederilor avizului Curţii Constituţionale şi în baza interesului naţional şi al poporului român. Vă mulţumesc mult. Ne revedem peste 30 de zile la Cotroceni”

Gaspar: Văcăroiu, confirmat presedinte interimar

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu a devenit preşedintele interimar al României, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, informează Reuters.

"Curtea a confirmat decizia Parlamentului de a-l suspenda pe Traian Băsescu şi de a-l susţine pe Nicolae Văcăroiu pentru funcţia de preşedinte interimar”, a declarat Acsinte Gaspar, unul dintre judecătorii de la Curtea Constituţională.

Agenţia notează că Văcăroiu este un politician de stânga, în vârstă de 63 de ani, care a îndeplinit funcţia de premier din partea PSD, timp de patru ani, între 1992-1996, şi cea de preşedinte al Senatului din 2000 şi până în prezent.

Curtea Consituţionala a constatat interimatul la Presedintie

Magistraţii Curţii Constituţionale au constatat interimatul funcţiei de preşedinte al României, anunţă agenţia de presă NewsIn, care citeaza surse din interiorul Curţii Constituţionale. Magistraţii Curţii Constituţionale s-au reunit, în această dimineaţa, în şedinţa pentru a stabili daca s-au îndeplinit toate procedurile pentru suspendarea preşedintelui. La Curtea Constituţionala a fost înregistrata în această dimineaţa cererea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, prin care se solicită constatarea suspendării preşedintelui României in urma hotărârii Parlamentului. Formalităţile de înregistrare au durat aproape o oră, făcându-se în baza unui proces verbal de predare-primire.

Va prezentam comunicatul Curţii Constituţionale privind constatarea interimatului funcţiei de Preşedinte al României

Comunicat de presă

În şedinţa din data de 20 aprilie 2007, Curtea Constituţională a luat în dezbatere cererea pentru constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi contestaţia formulată de domnul Traian Băsescu privitoare la suspendarea sa din funcţia de Preşedinte al României.

În baza documentelor examinate, Curtea s-a pronunţat prin Hotărârea nr.1 din 20 aprilie 2007, după cum urmează:
  • 1. Se respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de domnul Traian Băsescu împotriva hotărârii de suspendare a sa din funcţia de Preşedinte al României.
  • 2. Constată că procedura privind suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu a fost respectată. 3. Constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.
  • 4. Constată că, în conformitate cu dispoziţiile art.98 alin.(1) din Constituţie, interimatul funcţiei de Preşedinte al României se asigură de preşedintele Senatului, domnul Nicolae Văcăroiu.

    Hotărârea Curţii este definitivă, se comunică Parlamentului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    BIROUL DE PRESĂ AL CURŢII CONSTITUŢIONALE
  • ×