x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Nu exclud posibilitatea unui Guvern PSD+PNL după parlamentare, ar fi o refacere a USL

Băsescu: Nu exclud posibilitatea unui Guvern PSD+PNL după parlamentare, ar fi o refacere a USL

21 Aug 2016   •   23:30
Băsescu: Nu exclud posibilitatea unui Guvern PSD+PNL după parlamentare, ar fi o refacere a USL
Sursa foto: Adrian Manolache

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, duminică, la România TV, că nu exclude posibilitatea unui Guvern PSD+PNL după alegerile parlamentare din toamnă, în felul acesta ajungându-se la refacerea USL.

"Nu am, dar eu nu exclud posibilitatea unui Guvern PSD+PNL. Ar fi o refacere a USL-ului. La ce să mai aduci alte partide dacă reuşeşti să realizezi un Guvern PSD+PNL, ai 70 % - 80%, poţi să schimbi şi Constituţia", a declarat Traian Băsescu, întrebat cum comentează o afirmaţie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, potrivit căreia "la Cotroceni s-ar negocia un guvern de uniune naţională după parlamentare" şi că aceasta ar fi "o variantă agreată de preşedintele Klaus Iohannis".

Întrebat dacă, în atare condiţii, opoziţia parlamentară ar fi formată din ALDE, PMP şi UDMR, preşedintele PMP a spus: "Cred că ALDE dispare şi opoziţia va fi PMP, mai ales că va face şi opoziţie calificată". www.agerpres.ro

×