x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Translatorul Băsescu, după întâlnirea cu Nuland: "Suntem cu un pas în prăpastie. Acesta e mesajul. Nu la fel de limpede, dar îmi fac datoria să-l traduc"

Translatorul Băsescu, după întâlnirea cu Nuland: "Suntem cu un pas în prăpastie. Acesta e mesajul. Nu la fel de limpede, dar îmi fac datoria să-l traduc"

14 Ian 2014   •   19:26
Translatorul Băsescu, după întâlnirea cu Nuland: "Suntem cu un pas în prăpastie. Acesta e mesajul. Nu la fel de limpede, dar îmi fac datoria să-l traduc"
Delirul lui Băsescu T. continuă!
Băsescu Traian a ţinut să traducă exact mesajul Victoriei Nuland, asistent al Secretarului de Stat.
Vizita a fost făcută nu în calitatea afişată şi cunoscută a diplomatului de la Departamentul de Stat, de Şef al Biroului Europa – Eurasia ci în cea de “emisar”. Nuland nu a spus în niciun moment că a venit la Bucureşti în această calitate şi nici documentele puse pe site-ul oficial al Departamentului de Stat nu fac vreo menţiune în acest sens.
Dar Băsescu a spus în declaraţia televizată că România “se află pe marginea prăpastiei”.
Expresia a fost repetată şi chiar apăsată ca avertisment, Băsescu apreciind că deja suntem cu un picior deasupra prăpastiei. Remarcile lui Băsescu sunt făcute pentru a trimite un avertisment lui Ponta şi Antonescu pentru a nu mai ataca “justiţia lui Băsescu”. Apărarea statului de drept este în mintea lui Băsescu o acţiune pe care ar duce-o singur, având ca adversari majoritatea politicienilor, majoritatea parlamentară, Guvernul. Discursul preşedintelui va fi imediat receptat, dacă va fi transmis corect, de toate cancelariile – a subliniat “cucul de la ora 18.30”. După ce ne-a trimis spre prăpastie, Băsescu a fost mai relaxat deşi în unele propoziţii s-a arătat incoerent.
______________________________________

Vizita doamnei Victoria Nuland, care a fost tratată de unii ca pe o vizită de a ne felicita la 10 ani de la intrarea în NATO sau ca să ne bată pe spate, a avut o cu totul altă semnificaţie. Mesajul corect este unul care trebuie să-i îngrijoreze pe români şi în egală măsură pe politicieni.

Doamna Nuland nu a venit nici ca asistent al secretarului de stat şi nici în calitate de turist. Calitatea sa a fost de emisar al Guvernului SUA care a avut de transmis un mesaj extrem de serios. Acest mesaj a fost legat de statul de drept din România care, începând din vara anului 2012, este continuu pus sub semnul întrebării.

V-aş aduce aminte celor care aţi uitat faptul că SUA şi UE au investit enorm din banii cetăţenilor lor pentru ca instituţiile statului român să funcţioneze similar cu cele ale altor state de drept. Acest lucru ni se reproşează în momentul de faţă. Problema deosebit de dificilă pleacă de la faptul că majoritatea parlamentară a recidivat faţă de momentul de cumpănă din 2012. Atunci a fost un atac brutal la statul de drept. Toată lumea a sperat să nu se mai repete, dar actuala putere a demonstrat că nu este dispusă să revină la un comportament care să consolideze statul de drept. Dimpotrivă, comportamentul a fost unul de şubrezire a statului de drept.

Acesta este motivul pentru care SUA au decis să trimită un emisar la Bucureşti. Ce a constatat emisarul nu rămâne în cancelaria domniei sale. Se distribuie în toate instituţiile importante de care ţine relaţia România - SUA.

Vreau să înţelegeţi foarte bine, dacă se poate, şi românii şi politicienii, în cazul în care mesajul meu e corect transmis. Suntem cu un pas în prăpastie. În cazul în care majoritatea politică recidivează şi continuă atacul la statul de drept, prin legislaţii sau declaraţii, Româina riscă să fie izolată pentru mult timp.

Repet, suntem pe marginea prăpastiei, dacă majoritatea parlamentară în frunte cu premierul Ponta şi Crin Antonescu vor continua atacul la Curtea Supremă sau la Justiţie riscăm intrarea într-o perioadă lungă de izolare.

Formulările nefericite ale primului ministru din ultima perioadă sunt de asemenea un vot de blam pentru România. Încercarea de a spune "justiţia băsistă" sau "slugile lui Băsescu" nici nu convinge pe nimeni şi arată că imediat ce vor putea, aceşti oameni vor trece la demolarea sistemului de justiţie independentă din România.

Acest lucru este o îngrijorare pentru partenerii noştri.

Poate mulţi nu înţeleg de ce justiţia este esenţială. Nu neapărat că trebuie să-l bage în puşcărie pe politicianul X sau Y. Dar atâta timp cât nu ai încredere în statul de drept, comunitatea de afaceri nu are încredere să facă investiţii pentru oricând poate un politician să dea o lege şi el să-şi piardă investiţia.

Cum putem fi convingători că putem să apărăm ţara şi aliaţii noştri aici, la frontieră, dacă nimeni nu are certitudinea că legile ţării vor fi apărate. Cum poate avea cineva încredere într-un stat UE unde justiţia este suspendată sau controlată politic?

Un picior l-am pus deasupra prăpastiei. De ce? Exact pentru că după ce ai spus că schimbi un preşedinte pentru că vrei tu, pe urmă vii în marţea neagră, pe 10 decembrie şi spui că politicienii sunt în afara conflictului de interese, că dăm amnistie şi graţiere generală, să fie lumea veselă, modificăm Codul Penal pentru că ne presează baronii din teritoriu, că vrem să nu mai azim vocea ANI... Lucrurile acestea se notează în fiecare zi, continuu, şi sunt de natură de a deprecia nivelul de încredere în România.

România a revenit la perioada anului 2000. Aici suntem. Când suntem puşi sub semnul întrebării dacă respectăm criteiile de la Copenhaga. Amintiţi-vă declaraţia mea, imediat după marţea neagră, că România a ieşit din criteriile de la Copengaha. Parlamentul Eurpean va da sancţiuni statelor care nu respectă principiile statului de drept.

N-aş vrea ca aceste afirmaţii să fie tratate politic. Pur şi simplu îmi fac datoria să informez şi populaţia şi politicienii printr-o ieşire publică că nu mai pot continua să mintă şi că suntem într-un moment dificil. Mesajele ne-au fost transmise direct, ca între prieteni, diplomatic, dar ferm.

De aceea fac un apel la politicieni, nu la orice politicieni, la majoritatea parlamentară în frunte cu Victor Viorel Ponta şi Crin Antonescu că au adus ţara într-un moment dificil prin atitudinile faţă de justiţie. Nimeni nu-i crede că e o justiţie controlată de preşedinte. Oricât au căutat n-au găsit un judecător ori procuror care să-şi aminteacă că i-am solicitat ceva.

Acesta este mesajul pe care Victoria Nuland l-a transmis în România. Repet, nu la fel de limpede, dar îmi fac datoria să-l traduc. Suntem într-un moment de cumpănă. Vreau să fie foarte clar pentru cei care mai cred că făcând presiuni pe televiziuni la adresa mea, la adresa oricui este în jurul meu, că nu am nimic de negociat. Îngrijorarea mea este să-i apăr pe cei care au fost furaţi, nu pe cei care au furat. Eu nu am nicio problemă din acest punct de vedere, iar comportamentul meu este tranşant de nouă ani. Încerc prin bătălia pentru independenţa justiţiei să răspund la nevoile celor care au fost furaţi, nu la nevoia celor care au furat. Îi antenţionez pe cei care cred că poate fi altfel că au ajuns la punctul la care pot împinge România la punctul izolării. 

×
Subiecte în articol: traian basescu victoria nuland