x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Basescu - Respectul, invatat de la otomani

Basescu - Respectul, invatat de la otomani

de Oana Stancu Zamfir    |    16 Feb 2006   •   00:00
Basescu - Respectul, invatat de la otomani

"Teritoriul nostru a fost ocupat de musulmani, dar nu au distrus nicio-data o biserica. Am invatat respec-tul de la Imperiul Otoman, care nu a distrus niciodata o biserica cres-tina", a declarat Basescu in Qatar.

Corespondenta din Doha, Qatar
"De cateva ori teritoriul nostru a fost ocupat de musulmani, dar nu au distrus niciodata o biserica. Am invatat respectul de la Imperiul Otoman, care nu a distrus niciodata o biserica crestina." Afirmatiile apartin presedintelui Basescu si au fost facute ieri, in timpul vizitei sale in Qatar.

Presedintele Traian Basescu s-a aflat ieri in vizita oficiala in Qatar, statul arab ai carui locuitori, circa 600.000, din care doar vreo 130.000 autohtoni, stau pe imense rezerve de petrol si gaze, avand un venit mediu pe cap de locuitor de circa 14.000 de dolari. Date tentante si pentru seful statului, care a incercat in cursul diminetii de ieri sa-i convinga pe oamenii de afaceri qatarezi, prezenti la o intalnire a camerelor de comert, sa vina sa investeasca in Romania. Fie pentru ca vor avea intrare astfel pe piata UE, fie pentru ca Romania are un "potential extraordinar" pentru agricultura ecologica, pe cand Qatarul importa mancare, fie pentru ca mediul de afaceri este unul proprice mai ales dupa introducerea cotei unice. Presedintele s-a laudat in fata qatarezilor ca mediul romanesc de afaceri nu mai este afectat de marea coruptie. Ulterior, el a explicat presei ca rapoartele BERD si al Bancii Mondiale sustin acest lucru si ca si el personal nu a spus despre actualul guvern ca este corupt, ci ca "este in pericol". "Are si el pasiunile lui", a glumit Basescu.

FAN ROMANIA. Presedintele sustine ca a avut si o intalnire extrem de fructuoasa cu emirul Qatarului, care ar avea o slabiciune pentru Romania, solicitandu-i lui Basescu inca de cand l-a intampinat la aeroport sa-i trimita specialisti care sa lucreze in Qatar. Cei doi sefi de stat au convenit sa urgenteze discutiile asupra terminalului de gaz lichefiat de la Constanta, un proiect inceput din 1992 si abandonat de Romania, ceea ce i-a determinat pe qatarezi sa se orienteze spre Croatia. Emirul s-a aratat interesat de industria de armament, achizitia de hoteluri, terenuri agricole, dar si de serviciile bancare.

OTOMANII SI BISERICILE. Argumentul forte al presedintelui in fata qatarezilor a fost insa unul de natura sentimentala care a presupus insa o calcare in picioare a istoriei romanilor. Bunaoara Constantin Brancoveanu cu toti fiii lui trebuie sa se fi rasucit in mormant auzindu-l pe Traian Basescu declarand ca noi romanii am invatat respectul de la otomani care, desi ne-au ocupat tara de mai multe ori, nu ne-au daramat bisericile. "Spre deosebire de alte tari europene, Romania are o traditie in a trai alaturi de musulmani. Avem o importanta comunitate de musulmani in Romania si am fost educati sa traim impreuna, sa muncim impreuna, sa ne respectam religia si obiceiurile (... ) Si nu e ceva ce a aparut in ultimii 15 ani sau dupa evenimentele recente din tarile arabe. E ceva ce vine din istoria noastra (...) Am fost 500 de ani intr-o zona de interes pentru fostul Imperiu Otoman. De cateva ori teritoriul nostru a fost ocupat de musulmani, dar nu au distrus niciodata o biserica. Am invatat respectul de la Imperiul Otoman, care nu a distrus niciodata o biserica crestina", le-a povestit Basescu arabilor, eludand cu gratie capetele de romani asazate o data cu picioarele pentru ca au refuzat sa se lepede de legea crestina.

IRAK. Presedintele a continuat sa le faca in acest fel curte qatarezilor, spunandu-le ca desi suntem tara NATO si avem trupe in Irak pana si acolo suntem prieteni cu musulmanii. "Trupele noastre nu au fost implicate in nici un conflict si nu am pierdut nici un soldat pentru ca armata noastra este intr-o relatie de prietenie cu localnicii. Este o dovada in plus ca am stiut sa stam impreuna cu musulmanii", a opinat seful statului. Mesajul sau pare sa fi atins niste coarde sensibile in sala. Moderatorul intalnirii cu cei foarte putini oameni de afaceri, multumindu-i presedintelui pentru sublinierea ca musulmanii nu sunt in conflict cu crestinii, ci cu aceia care nu le respecta religia. In sensul acestei pretuiri a venit si un dar din Doha. O macheta de culoarea aurului a unei corabii de circa 30 cm. Presedintele a fost primit ieri la dejun de emirul Qatarului in palatul acestuia, in cursul dupa-amiezii, seful statului avand programat un interviu la Al Jazeera.

TRADITIE
"Spre deosebire de alte tari europene, Romania are o traditie in a trai alaturi de musulmani. Avem o importanta comunitate de musulmani in Romania si am fost educati sa traim impreuna, sa muncim impreuna, sa ne respectam religia si obiceiurile" - Traian Basescu, presedintele Romaniei
×
Subiecte în articol: basescu politic romania