x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu şi-a văzut visul cu ochii. Guvernul Ungureanu a primit votul de învestitură

Băsescu şi-a văzut visul cu ochii. Guvernul Ungureanu a primit votul de învestitură

de Gabriela Antoniu    |    09 Feb 2012   •   21:00
Băsescu şi-a văzut visul cu ochii. Guvernul Ungureanu a primit votul de învestitură

Cabinetul condus de Mihai Razvan Ungureanu a fost investit ieri de Parlament, cu 237 de voturi 'pentru' si doua voturi 'impotriva'. USL nu a participat la vot, iar pentru a fi instalat, Guvernul Ungureanu avea nevoie de 232 de voturi 'pentru'. 'Avem Guvern!', a anuntat secretarul ge­neral al PDL Ioan Oltean pe holurile Parlamentului dupa numararea voturilor. Era bucuros dupa ce grupul minoritatilor, care tinuse puterea in sah pana ieri, la inceperea sedintei Parlamentului, hotarase sa voteze conditionat Cabinetul Ungureanu.

Sedinta comuna a Parlamentului a inceput cu discursul de investitura al premierului desemnat Mihai Razvan Ungureanu. El a cerut votul parlamentarilor, afirmand ca nu poate avansa promisiuni nerealiste si ca poate lua in calcul doar o majorare 'prudenta' a salariilor din sectorul public si pensiilor daca situatia economica va permite aceasta crestere. Mentinerea 'de principiu' a obiectivului de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2015, 'adaptat la realitatile economico-financiare', reducerea in continuare a numarului de taxe parafiscale, adoptarea unei noi legi privind concurenta neloiala si monopolul sunt alte masuri avute in vedere de noul Guvern si mentio­nate de premierul desemnat.

'Pro­pun un mod de guvernare pragma­tic, transparent, onest si modern, in care fiecare cetatean sa se poata recunoaste. Nu vin in vremuri grele sa prezint promisiuni nerealiste, nu va incepe de maine o epoca de prosperitate, catre ea avem un lung drum de parcurs', a spus Ungureanu. El a sustinut ca 'nu va pierde din vedere' dialogul cu opozitia, Parlamentul, societatea civila si organizatiile neguvernamentale in ceea ce priveste deciziile cu impact asupra populatiei si va combate in continuare atat eva­ziunea fiscala, cat si coruptia, proces de combatere a coruptiei in care DNA si ANI vor continua sa fie 'pilonii principali'.

'Ma bazez pe buna-credinta a cetatenilor acestei tari, care nu au intors spatele, care nu au refuzat, care nu s-au vaitat si nu au fost descurajati', a spus Ungu­reanu. Noul Guvern va incerca sa redea increderea cetatenilor in partied, inclusiv prin reinstaurarea respectului intre formatiunile politice, iar cea mai mare garantie care poate fi ofe­rita in acest sens este asigurarea alegerilor in termen, a mai afirmat Ungureanu. Premierul desemnat a mai spus ca se va concentra pe ralansarea dialogului transpartinic, in principal pe subiecte de interes national, precum aderarea la Spatiul Schengen, Tratatul de guvernanta in UE, Mecanismul de Cooperare si Verificare. 'Am o rugaminte personala catre dumneavoastra: uitati-va la cat de tineri sunt marea majoritate' a spus Ungureanu parlamentarilor in finalul discursului.

Ponta, discurs pro-Ungureanu
Cu siguranta, cel mai surprinzator a fost discursul liderului PSD, Victor Ponta, care a durat aproximativ 40 de minute si prin care a lasat sa se inteleaga ca opozitia ar putea cola­bora politic cu viitorul premier. El a sustinut ca USL va sustine Cabinetul Ungureanu in 15 puncte, cu caracter european, social si anticoruptie. Ponta i-a promis lui Ungureanu ca va avea sprjinul opozitiei in ceea ce priveste tratatul european de guvernanta fiscala, pentru aderarea la spatiul Schengen, ridicarea Meca­nismului de Cooperare si Verificare, pentru 'accentuarea independentei reale' a DNA si ANI, la modificarea legii achizitiilor publice, pentru reve­ni­rea salariilor din sectorul bugetar la nivelul din 2010, in 'combaterea contractelor baietilor destepti din ener­gie', reducerea CAS, pentru masuri guvernamentale in ceea ce priveste deblocarea posturilor publice si majorarea salariului minim pe economie, la taxarea marilor averi.

Presedintele PSD a mai spus ca opozitia va sustine Guvernul daca acesta va lua masuri de reducere a TVA pentru produsele agricole de baza si adoptarea unei legi electorale prin consultarea tutu­ror partidelor parlamentare si desemnarea colegiilor electorale de catre o comisie parlamentara, si nu prin hotarare de guvern.

Dezlegare pentru sefia PDL
Ponta a spus ca se bucura pentru ca Mihai Razvan Ungureanu nu a acceptat in Guvern 'ministri care reprezentau nume si persoane cu totul indezirabile', el nominalizandu-i in acest sens pe Elena Udrea si Traian Igas. El a anuntat ca parlamentarii USL nu vor participa la votul de investire pentru ca au anumite retineri fata de unii dintre membrii noului Guvern, desi atacurile din media 'au mers uneori prea departe, folosindu-se cuvinte precum clone, consilieri, second-hand'. De asemenea, el a aratat ca 'frigul de afara si schimbarea lui Boc nu reprezinta solutia la problemele celor din strada, reprezinta doar un respiro, care poate dura o saptamana, doua.

Singura schimbare care trebuie facuta este schimbarea modului de guvernare si a modului de rezolvare a problemelor cetatenilor. Autismul fostului guvern a dus la caderea acestuia, cred ca reconectarea la ce inseamna vocea publica va poate ajuta'. Salutand demisia lui Ungureanu din fruntea SIE, el a mai spus ca fostii directori ai serviciilor de informatii pot avea o cariera politica, cu conditia sa nu foloseasca informatiile la care au avut acces. Ponta si-a exprimat speranta ca Ungureanu poate conduce si PDL, aratand ca acesta nu mai este independent, intrucat conduce un guvern politic.

De asemenea, el l-a indemnat pe Ungureanu sa priveasca spre viitor, presedintele Traian Basescu fiind un om al trecutului, din cauza lui pierzand in 2007 functia de ministru de Externe. El a citat un articol din Financial Times, care scria sa pro­blemele 'vicleanului' Traian Basescu nu se rezolva prin instalarea noului Guvern. Ponta si-a incheiat discursul tinut la sedinta Parlamentului de investire a noului Guvern apeland la un citat. 'Este clar ca nu mai avem un premier. Premierul de la Cotroceni detine controlul absolut, pentru prima data incerc un sentiment de mila pentru primul-ministru, care nu mai reprezinta decat o carpa, presul de sters picioarele al presedintelui.

Daca ar avea cat de putina demnitate, ar demisiona, dar ati vazut dumneavoastra o carpa demna?', a spus Ponta, precizand ca citatul este din Traian Basescu, care era seful opo­zitiei in 2004 si se referea la premierul PSD de atunci, Adrian Nastase. 'Nu voi folosi o abordare atat de agresiva, nu am folosit-o nici fata de Emil Boc. Imi doresc sa va faceti datoria ca prim-ministru, imi doresc sa intelegeti ca sunteti premierul Guvernului, si nu un ajutor al presedintelui', i-a spus Ponta lui Mihai Razvan Ungureanu.

Ce a dedus noul premier
Ungureanu i-a raspuns lui Ponta spunand ca noul Guvern nu va fi un adept al masurilor care 'bruscheaza' Parlamentul, dar pentru a fi evitate angajari de raspundere este necesar ca opozitia sa participe la lucrarile Legislativului. El a aratat ca spera ca liderul PSD, Victor Ponta, care face parte din aceeasi generatie ca si multi dintre membrii Guvernului propus, sa continue dialogul civilizat cu pute­rea. 'Ma bucur sa domnul Ponta intelege ca este nevoie de cooperare transpartinica pe subiecte de interes national, dar tin sa-i spun ca aceasta cooperare nu se poate realiza printr-o absenta si o prezenta, de unde deduc ca in aceasta cooperare, care se va desfasura in timp, voi avea sprijinul PSD pentru un guvern de lunga durata si nu pot decat sa-i multu­mesc', a spus Ungureanu.

Laude de la pedelisti, reprosuri de la liberali
Dupa discursul lui Ponta, rand pe rand parlamentari ai PDL precum Elena Udrea, Radu Berceanu, Trai­an Igas, Gheorghe Flutur, Daniel Buda si udemeristul Marko Bela au tinut sa remarce in declaratii publice 'pasul spre normalitate', 'echilibrul', 'schimbarea de tipic', 'declicul' din discursul lui Ponta. Nu aceeasi atitudine au avut-o liberalii, surprinsi si iritati de acest discurs. De altfel, la scurt timp dupa interventia lui Ponta, a fost convocat Biroul Politic al PNL pentru a discuta despre incidentul Ponta.

Inaintea acestei sedinte, deputa­tul PNL Radu Stroe a declarat ca 'ceva e in neregula' in discursul susutinut de liderul PSD, Victor Ponta, in Parlament, precizand ca se va discuta pe aceasta tema la intalnirea conducerii PNL.
Intre timp, liderul PSD a fost chestionat daca discursul sau din Parlament este optiunea USL. 'Discursurile mele mi le scriu eu. Nu cred ca trebuie sa le aprobe nimeni', a fost raspunsul lui Ponta, aratand ca acest discurs nu este optiunea PSD, dar ca neparticiparea social-democratilor la votul de investitura este o decizie USL. Ponta a adaugat ca asteapta votul asupra Cabinetului Ungureanu si apoi va avea o discutie in PSD.

A urmat un comunicat al PSD in care Ponta afirma ca 'nu exista nici o intentie a PSD sau a USL de a sprijini' Guvernul Ungureanu, ca solutia alegerilor anticipate este cea valabila pentru actuala situatie politica si ca mesajele sale din Parlament au fost clare si 'lupta' va continua. El a afirmat ca 'una dintre principalele cri­tici ale puterii este aceea ca opozitia nu are solutii, ca doar critica si nu face nimic'. Ponta a sustinut ca cele 15 puncte pe care le-a prezentat in Parlament, la sedinta de investire a noului Guvern, sunt 'solutii concrete si corecte', pe care nu are insa speranta ca actualul Guvern le va pune in aplicare.

'Aceste puncte vor fi cu siguranta aplicate de Guvernul USL', a precizat Ponta. 'Nu exista nici o intentie a PSD sau a USL de a sprijini acest Guvern. Noi credem si sustinem in continuare ca solutia alegerilor anticipate este cea valabila pentru actuala situatie politica. In acelasi timp insa, un nou Guvern a fost investit. La prima ocazie cand vom initia o motiune de cenzura, daca vom putea sa dam jos Guvernul, vom intra in procedura de saizeci de zile pentru organizarea de alegeri anticipate. Mesajele mele de astazi au fost clare si vom continua lupta', a mai afirmat liderul PSD, potrivit comunica­tului.

PNL: 'Optiunea noastra a fost alta'
Dupa sedinta adhoc a conducerii PNL, Crin Antonescu a declarat ca liberalii nu se potrivesc 'stilistic' cu 'suflul nou' al discursului liderului PSD, Victor Ponta.
Potrivit lui Antonescu, Victor Ponta a considerat ca ar fi mai bine sa mearga presedintii partidelor in Parlament pentru a expima punctele de vedere. 'Optiunea noastra a fost alta', a continuat liderul PNL, mentionand ca, daca tot era hotarat sa mearga, Ponta a fost rugat sa vorbeasca in numele USL.

'Daca tot domnul Ponta era hotarat sa mearga, l-am rugat sa vorbeasca, avand in vedere ca era limpede pozitia noastra politica, in numele USL. Nu am vorbit nici despre 15 conditii, nici despre 5 conditii, nici despre o conditie si jumatate. Nu ne potr­ivim, daca vreti, stilistic cu suflul nou al discursului domniei sale, prin care ii ia de noi sau ii ia de buni pe membrii Cabinetului Ungureanu. Dar am vazut ca insusi domnul Ponta a facut niste precizari ulterioare si cred ca fondul pozitiei noastre politice ramane comun', a spus Antonescu.

Liderul PNL a precizat ca nu s-a simtit reprezentat de discursul lui Ponta din Parlament, dar a tinut sa sublinieze ca acest lucru nu este un motiv de tensiuni in USL. Antonescu a mai spus, intrebat daca i-a reprosat lui Ponta discursul din Parlament, ca relatia lui cu liderul social-democrat nu se bazeaza pe reprosuri. Liderul PNL a spus ca increderea este importanta, ca pot fi nuante, explicatii, si ca a vazut ca Ponta a dat astfel de explicatii.

Apel liberal la unitate
'Sigur ca ne putem imagina sau uneori poate chiar juca de-a cum ar fi daca lucurile ar fi altfel. Ne putem juca de-a cum am vorbi noi daca am fi in Parlamentul Angliei. Cum am vorbi noi daca am fi intr-un Parlament al Romaniei in care nu ne-am confrunta cu Traian Basescu si cu oamenii lui, ci cu niste adversari politici la fel de legitimi, la fel de onesti, la fel de respectuosi fata de regulile jocului democratic si fata de exigentele minime ale unei vieti democratice', a spus Antonescu.

El a subliniat ca este nevoie de unitatea tuturor care nu sunt in solda lui Traian Basescu. 'Nu suntem in aceasta situatie si oricat de bune intentii ar putea sa fie in spatele unor astfel de exercitii retorice, nu credem ca de ele este nevoie acum. Acum este nevoie de unitatea tuturor celor care nu sunt in solda lui Traian Basescu, a institutiilor care il tin la putere pe Traian Basescu, al celor care nu sunt in serviciul altcuiva decat al alegatorilor Romaniei', a spus Antonescu.

Chestionat de ziaristi, liderul PNL a mai spus ca inaintea sedintei conducerii s-a intalnit cu Dan Voiculescu, Daniel Constantin si Victor Ponta, la Grivco, reuniunea avand loc inaintea sedintei conducerii centrale a partidului si fiind stabilita pentru discutii pe teme organizatorice legate de USL.

×
Subiecte în articol: politica