x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Blaga: Liderii grupurilor PDL vor fi Stănişoară la Cameră şi Rădulescu la Senat

Blaga: Liderii grupurilor PDL vor fi Stănişoară la Cameră şi Rădulescu la Senat

19 Dec 2012   •   12:08
Blaga: Liderii grupurilor PDL vor fi Stănişoară la Cameră şi Rădulescu la Senat
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, după şedinţa BPN al PDL, că liderii grupurilor parlamentare ale PDL din Camera Deputaţilor şi din Senat vor fi Mihai Stănişoară şi, respectiv, Cristian Rădulescu.

Potrivit lui Blaga, pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor democrat-liberalii îl propun pe Ioan Oltean, iar pentru cea de chestor, pe Ioan Bălan.
Pentru funcţia de secretar al Senatului democrat-liberalii au decis la BPN să-l propună pe Alexandru Pereş.

Vasile Blaga a vorbit şi despre propunerile PDL pentru preşedinţia Comisiilor din Parlament care revin democrat-liberalilor, arătând că pentru Comisia românilor de pretutindeni a Camerei Deputaţilor, PDL îl propune pe Eugen Tomac, iar la Senat, pentru preşedinţia Comisiei de Afaceri Europene, pe Anca Boagiu, iar pentru şefia Comisiei de abuzuri, pe Gheorghe Flutur.

×