x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Blaga: Niciodată n-am avut o şansă ca acum să îngenunchem PSD

Blaga: Niciodată n-am avut o şansă ca acum să îngenunchem PSD

07 Mai 2019   •   21:35
Blaga: Niciodată n-am avut o şansă ca acum să îngenunchem PSD

Candidatul de pe poziţia a patra a listei PNL pentru europarlamentare, Vasile Blaga, fost co-preşedinte al formaţiunii şi lider al vechiului PDL, a declarat, marţi, la mitingul electoral liberal de la Suceava, că alegerile din 26 mai reprezintă cea mai bună şansă a ultimelor decenii pentru a îngenunchia PSD.

''De 30 de ani ne batem cu PSD-ul care, într-adevăr, este cea mai proastă formă a lui, dar încă nu-i învins. Să nu ne culcăm pe-o ureche (...) Niciodată n-am avut o şansă ca acum să-l îngenunchem (...) PSD-ul care spune că vrea să fie patriot în Europa. Într-o Europă care nu-l vrea. Cei din familia lor europeană vor să-i dea afară. Păi de ce mai vor să meargă acolo, atunci? Ăştia care au spus că vor să facă nu ştiu câte spitale regionale, nu fac niciunul. De autostrăzi nu se ocupă. Au făcut ca preţurile să crească halucinant. Săptămâna trecută, în Bucureşti, un kil de cireşe era la acelaşi preţ ca mielul de Paşti, 100 de lei. Ăsta-i PSD-ul'', a spus Blaga.

Totodată, el le-a spus participanţilor la miting că PNDL este un program prin care PSD ''prosteşte'' primarii, inclusiv liberali, în condiţiile în care Guvernul se împrumută pentru bani de salarii şi pensii.

''Acum vor să mai prostească primarii, şi pe unii de la noi care-s mai slabi de înger, cu Programul Naţional de Dezvoltare. Cică au ei 10 miliarde de euro. Păi ei n-au bani să dea pensii şi salarii, că au luat 3 miliarde de euro împrumut pe 30 de ani, că o să trebuiască să-i plătească strănepoţii noştri. Ăştia-s PSD-ul'', a spus Blaga.

Liderul liberal le-a spus oamenilor că pesediştii nu pot fi învinşi cu slogane, ci mergând din casă în casă, explicând oamenilor că liberalii vor aduce România în Schengen.

''Noi mergem şi susţinem la referendum statul de drept, dar vrem ca la nivelul UE să facă să fie verificat statul de drept în toate statele europene, nu numai în România. Vrem să mergem la Bruxelles să spunem: vrem să intrăm în Schengen că merităm (...) Atunci când noi am fost verificaţi ultima oară pe frontierele externe, eram ministru de Interne, noi am fost daţi ca exemplu de bune practici, iar Franţa a căzut testele. Păi atunci! O mamă avem toţi în UE şi trebuie să spunem lucrurile astea. Dar nu vom intra în Schengen, oameni buni, cu PSD-ul la putere. Cu ăştia în veac nu ajungem în Schengen'', a mai spus Blaga.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: blaga psd