x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Blocaj la validarea directorului general al TVR. Guvernul, solicitat să dea OUG pentru interimat - surse

Blocaj la validarea directorului general al TVR. Guvernul, solicitat să dea OUG pentru interimat - surse

23 Mar 2016   •   12:01
Blocaj la validarea directorului general al TVR. Guvernul, solicitat să dea OUG pentru interimat - surse

Partidele nu au ajuns, miercuri, la un acord privind alegerea directorului general al TVR, în condiţiile în care nu există cvorum pentru votarea propunerii CA, în persoana lui George Orbean, reprezentantul Guvernului, surse parlamentare precizând pentru News.ro că Executivul a fost solicitat să dea o Ordonanţă de Urgenţă privind asigurarea interimatului la conducerea TVR.

Potrivit surselor citate, cel mai probabil şedinţa plenului reunit al Parlamentului va fi suspendată, din lipsă de cvorum. 

În condiţiile în care mandatul actualului director general interimar, Irina Radu, expiră la sfârşitul acestei zile, pentru asigurarea unei conduceri la televiziunea publică, s-a decis să se solicite Executivului să dea o Ordonanţă de Urgenţă prin care să se asigure un nou interimat la conducerea TVR.

Lipsa consensului dintre partidele parlamementare vine în urma alegerii lui George Orbean - propus de Guvern în CA - de către Consiliul de Administraţie al TVR pentru funcţia de directoror general al televiziunii publice. 

PSD nu este de acord cu această propunere, social-democraţii propunând-o pe Irina Radu. 

De altfel, George Orbean a primit aviz de respingere, marţi seară, din partea comisiilor comune de cultură din Parlament, aviz care este consultativ, votul decisiv fiind cel al plenului reunit. 

La momentul transmiterii acestei ştiri, liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a cerut apel nominal, pentru a se constata dacă este cvorum de lucru.

Sursa: news.ro

×
Subiecte în articol: tvr conducerea tvr