x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc promite creştere economică. Noul statul al PD-L a fost adoptat

Boc promite creştere economică. Noul statul al PD-L a fost adoptat

05 Mar 2011   •   10:08
Boc promite creştere economică. Noul statul al PD-L a fost adoptat
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul National

154881-.jpgConsiliul Naţional de Coordonare al PDL a aprobat astăzi modificările aduse Statutului, existând doar trei voturi "împotrivă". Au fost eliminate, astfel, criteriile de integritate propuse de Monica Macovei, Cristian Preda şi Sever Voinescu. Drept urmare, niciun democrat liberal nu va fi suspendat automat din partid dacă este trimis în judecată.

Citeşte şi Macovei: O să continuăm să ne batem pentru ceea ce am propus

UPDATE 13:20

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare al partidului, că, deşi democrat-liberalii au pierdut din popularitate, au reuşit să redreseze situaţia economică a României.

"Domnule premier, împreună cu guvernele pe care le-aţi condus, aţi reuşit să salvaţi România de la un derapaj major. (...) PDL a reuşit să stabilizeze situaţia din România. Pentru că, plastic vorbind, fosta guvernare a îmbarcat poporul român într-o aeronavă, încercând să-l ducă către prosperitate, şi în 2008 a luat singura paraşută, s-a salvat şi a dat drumul combustibilului din aeronavă. A venit un alt guvern care prin măsurile pe care le-a luat a reuşit să aducă la sol nava cu poporul român", a afirmat Videanu.

El a adăugat că, din păcate, foarte mulţi români nu realizează criza prin care România a trecut în 2009 şi 2010. "Nu a fost uşor nici pentru dumneavoastră (premierul Emil Boc - n.r.), nici pentru membrii PDL. (...) Am făcut ceea ce a trebuit cu riscurile pierderii din popularitate a liderilor partidului şi chiar a partidului", a spus Videanu, încurajându-i pe delegaţii PDL să îl aplaude pe premierul Emil Boc.

Citeşte şi Udrea: Cei care ne-au susţinut s-au detaşat de noi, dar nu au plecat în altă parte

UPDATE 12:32

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat că propunerile de integritate pe care le-a făcut la Statut nu sunt în folosul ei sau al lui Cristian Preda, ci al formaţiunii, menţionând că amânarea adoptării acestora este determinată de lipsă de responsabilitate.

"Propunerile acesta de integritate pe care le-am făcut la Statut sunt pentru beneficiul partidului, nu al meu sau al lui Preda, sau al altora în mod individual. Nu înţeleg de ce amânăm adoptarea acestor criterii şi o să facem la vară sau la toamnă un Cod etică şi nu-l facem acum şi de ce nu s-a putut elabora până acum de această Comisie de statut şi etică. Amânarea mi se pare că e determinată de o lispă de responsabilitate", a precizat Moncia Macovei.

Ea le-a cerut membrilor PDL să fie "altfel" cu adevărat, prin fapte, dacă în campaniile electorale se laudă că democrat-liberalii sunt diferiţi faţă de cei din PSD sau PNL.

UPDATE 11:59

Europarlamentuarul PDL Cristian Preda a cerut, în şedinţa CNC al PDL, explicaţii în legătură cu hotărârea Colegiului Director de "a răsturna" decizia luată în Biroul Permanent Naţional al partidului privind suspendarea din formaţiune a celor trimişi în judecată.

"Am o solicitare şi aş fi recunoscător dacă aţi putea să explicaţi care sunt argumentele pentru care în BPN, în urmă cu o lună, s-a decis că un membru trimis în judecată trebuie suspendat şi argumentele care au răsturnat, ieri (vineri, n.r.) această decizie. Important să avem în faţă tabloul acestei justificări pentru că altfel s-ar putea crede că astăzi decidem că merele sunt sănătoase şi mâine că ele aduc boli grave", a solicitat Preda.


UPDATE 11:40

Premierul Emil Boc a promis o creştere economică de 1,5% - 2% în acest an, iar pentru 2012, primul ministru susţine că România va înregistra o creştere economică de 4%-5%. Afirmaţiile au fost făcute de premier în timpul discursului  din debutul şedinţei Consiliului Naţional de Coordonare al PDL. La Parlament, sunt prezenţi şi cei trei "reformişti", Cristian Preda, Monica Macovei şi Sever Voinescu.

Preşedintele PDL a mai spus că CNC va aproba derogarea acordată de Colegiul Director de la criteriul vechimii pentru candidaturile la şefia partidului, menţionând că susţine, pentru conducerea formaţiunii, echilibrul între experienţa maturităţii şi dinamismul tinerilor. "Trebuie să existe o competiţie cât mai deschisă", a spus liderul PDL.

Boc a făcut o prezentare a situaţiei ţării, menţionând că datorită coerenţei dintre acţiunea PDL şi cea a Guvernului, s-a reuşit redresarea economică.



Premierul a acuzat "moştenirea" economică lăsată de liberali, criticând faptul că PNL s-a aliat cu PSD şi că a combătut toate reformele promovate în ultimii ani de PDL.

El a precizat că este timpul ca România să iasă din recesiune, iar partidul să culeagă roadele măsurilor grele luate, care şi-au făcut efectul.

Şedinţa CNC al PDL în care se va discuta şi va aproba eventual propunerile avizate, vineri, de Colegiul Director al formaţiunii, a început. 
  
Colegiul Director al PDL a dezbătut, vineri după-amiază, introducerea în statutul partidului a unor criterii de integritate pentru membri, precum şi propunerea ca cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general să fie aleşi prin vot uninominal, la fel ca şi vicepreşedinţii.
  
Surse din partid, citate de Mediafax, au declarat că membrii Colegiul Director al PDL au decis, aseară, să respingă propunerea de modificare a statului potrivit căreia membrii PDL trimişi în judecată sunt suspendaţi automat din partid.
  
Liderul PDL Elena Udrea a declarat, apoi, că în Colegiul Director s-a decis ca suspendarea unui membru să se poată face indiferent dacă se începe urmăririea penală sau dacă existenţă doar o plângere, în funcţie de afectarea imaginii PDL, care va fi stabilită de Comisia de Integritate.
  
La rândul său, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat că membrii Colegiului Director au "optat" pentru prevederile actualului statut în privinţa sancţiunilor, iar, "de principiu", problema suspendării celor trimişi în judecată va fi reglementată într-un cod etic elaborat de noua conducere.

Tot Colegiul Director al PDL a decis să propună Consiliului Naţional de Coordonare ca cei patru prim-vicepreşedinţi ai formaţiunii şi secretarul general să fie aleşi prin vot uninominal, la fel ca şi vicepreşedinţii, au declarat surse democrat-liberale, citate de Mediafax.
  
O modificare propusă la statut este ca membrii care doresc să promoveze o moţiune pentru obţinerea conducerii partidului să depună proiectul cu cel puţin 30 de zile înainte, faţă de 40 de zile, cum este în prezent, însoţit de numele liderului şi semnăturile a 35 de membri care formează grupul de promovare.
  
Liderul moţiunii care obţine majoritatea voturilor valabil exprimate din turul 1 sau 2 va deveni preşedinte al partidului, iar cei 35 de semnatari vor deveni membri ai CNC.

În textul actual al statutului se prevede că din cei 35 semnatari, primii patru vor deveni prim-vicepreşedinţi ai partidului, iar al cincilea va fi secretar general.

În propunerea de modificare a statutului, adoptată de Colegiu, se prevede că cei patru prim-vicepreşedinţi, secretarul general se aleg prin vot uninominal, la fel ca şi vicepreşedinţii, secretarii generali adjuncţi şi secretarii executivi.
  
De asemenea, Colegiul Director al PDL a decis să propună conducerii democrat-liberale ca pe 14 mai să aibă loc Convenţia Naţională, la ora 11, la Palatul Parlamentului, cu 30 de zile înainte de această dată urmând să expire termenul de depunere a moţiunilor, a declarat Voinescu.

×
Subiecte în articol: PDL emil boc