x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc: Vreau un preşedinte de partid care să păstreze parteneriatul cu Traian Băsescu

Boc: Vreau un preşedinte de partid care să păstreze parteneriatul cu Traian Băsescu

17 Mar 2013   •   15:12
Boc: Vreau un preşedinte de partid care să păstreze parteneriatul cu Traian Băsescu
Sursa foto: Intact Images/Karina Knapek

Fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, a declarat că doreşte un preşedinte de partid care să păstreze "parteneriatul câştigător", de peste zece ani, cu preşedintele actual al României, Traian Băsescu.

"Aştept de la viitoarea conducere să alegem un preşedinte care să răspundă la cel puţin patru obiective importante: unu, să facă opoziţie redutabilă, dură, de fier la USL - pentru că din nefericire astăzi nu facem o asemenea opoziţie -, în al doilea rând, să recâştige acel electorat de dreapta care nu s-a dus la USL, dar nu s-a dus nici la vot şi care aşteaptă să găsească din nou alternativa în PDL. În al treilea rând, vreau un preşedinte de partid care să păstreze parteneriatul câştigător pe care l-am avut de peste 10 ani cu preşedintele actual al României şi să demonstrăm că e una dintre cheile succesului PDL", a afirmat Boc, în cadrul conferinţei de presă de după lansarea moţiunii Elenei Udrea.

El a susţinut că acest parteneriat este necesar în continuare, mai ales că sondajele de opinie artă că preşedintele Băsescu are un electorat între 20 şi 25%, care în bună parte se suprapune electoratului PDL.

"Avem nevoie să păstrăm acest electorat în barca noastră şi de la el să clădim, de la 30-35%, nu să-l despărţim, pentru că acest parteneriat, care a fost şi în interesul ţării, este şi în interesul PDL. Şi a patra motivaţie aş avea-o, să avem un preşedinte de partid care, din 2016, să readucă PDL la guvernare, ca principală forţă politică a actului de guvernare", a mai spus fostul lider democrat-liberal, citat de Agerpres. 

La rândul său, Elena Udrea a declarat în cadrul conferinţei de presă de după lansarea moţiunii că susţinerea preşedintelui Băsescu este foarte importantă, 'pentru că PDL are un proiect de colaborare, un parteneriat cu Traian Băsescu de mai bine de 10 ani, care a însemnat tot succesul politic al acestui partid'.

"Am pornit împreună reforme importante, pe care, unele dintre ele, ar trebui să le continuăm. PDL trebuie să fie un partid pragmatic, care să câştige din faptul că are un partener ca Traian Băsescu, cel mai mare lider politic pe care România îl are astăzi. Şi atât timp cât mai este la Cotroceni şi după, sprijinul lui Traian Băsescu va fi important pentru construcţia unui PDL puternic şi a unei formaţiuni de centru-dreapta puternice. Eu cred că ar trebui să ne dorim să continuăm acest parteneriat şi să ne bucurăm că cel mai credibil lider al dreptei, Traian Băsescu, este omul care aparţine partidului şi îşi doreşte în continuare să fie alături de noi", a susţinut Elena Udrea.

×