x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică 500 de membri din organizaţia municipală a UNPR Braşov se vor înscrie în PNL

500 de membri din organizaţia municipală a UNPR Braşov se vor înscrie în PNL

21 Iul 2016   •   15:55
500 de membri din organizaţia municipală a UNPR Braşov se vor înscrie în PNL
Sursa foto: wikipedia.org

Un număr de 500 de membri din organizaţia municipală a UNPR Braşov se vor înscrie în PNL, a anunţat joi, într-o conferinţa de presă a filialei PNL Braşov, Ovidiu Micu, fost vicepreşedinte al organizaţiei municipale a UNPR.

"M-am consultat cu membrii mei de partid să facem o fuziune între UNPR şi PNL. Am vorbit cu prietenul meu Adrian Oprică (n.r preşedintele organizaţiei municipale a PNL Braşov), am stabilit anumite proiecte în care cred că ne regăsim şi sper să facem o treabă bună în continuare în folosul cetăţeanului şi al proiectelor noastre de viitor la nivel de municipiu", a afirmat Ovidiu Micu.

Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Braşov a precizat la rândul lui că este vorba despre 500 de membri, care urmează să completeze adeziuni, din care 100 sunt militanţi care au activat la organizaţiile de cartiere.

"Este vorba despre un procent de 80% din organizaţia municipală a UNPR care se va înscrie în PNL. Noii membri vor avea acelaşi statut, iar vechimea din UNPR se păstrează. Suntem deschişi în continuare şi altor formaţiuni politice care vor să vină spre liberali", a punctat Adrian Oprică.

Întrebat de corespondentul AGERPRES ce părere are despre anunţul făcut de vicepreşedintele organizaţiei municipale a UNPR, senatorul Sebastian Grapă, fost preşedintele al organizaţiei judeţene a UNPR Braşov, până la fuziunea care a avut loc miercuri între UNPR şi PMP, a declarat: "În primul rând domnul Ovidiu Micu este liber să aleagă formaţiunea politică pe care o doreşte. În al doilea rând, dacă avea 500 de membri în organizaţia municipală la ora actuală ar fi fost consilier local. Zona Noua de care dânsul a răspuns a avut cel mai dezastruos rezultat în urma alegerilor locale", a spus Grapă.

SursA: AGERPRES

×
Subiecte în articol: unpr brasov UNPR BRASOV pnl